Producatorul si investitorul ceh interesat de preluarea companiilor Avioane Craiova si IAR Ghimbav, Aero Vodochody, asteapta luni un raspuns privind decizia finala luata de AVAS, in urma negocierilor pentru Avioane Craiova.
Societatea a purtat negocieri cu AVAS timp de mai mult de doua luni pentru “a incheia acordul in beneficiul companiei Avioane Craiova si al angajatilor sai”, a declarat presedintele Aero Vodochody, Igor Hulak.

Acesta a mai spus ca planul de afaceri Aero Vodochody este centrat pe dezvoltarea continua a productiei aviatice la Avioane Craiova.

Totodata, Hulak a mai precizat ca planul pe termen lung al companiei cehe este de a crea un holding aerospatial in Europa Centrala si de Est, din care Avioane Craiova ar deveni o parte importanta.

“Oferta initiala selectata ca fiind castigatoare si toate propunerile pe care le-am facut in timpul negocierilor sunt sustinute de experienta bogata pe care o avem atat in productia aerospatiala cat si in procesul de revitalizare a companiilor dupa achizitionare”, a mai spus Igor Hulak.

In cadrul procesului de privatizare a Avioane Craiova, AVAS a selectat oferta Aero Vodochody a.s. Cehia ca fiind cea mai buna din cele trei oferte depuse pentru societatea Avioane Craiova.

Investitorul ceh Aero Vodochody a depus o oferta de 16,32 milioane euro, formata din pretul pachetului de actiuni in valoare de 4,11 milioane euro; investitii pentru dezvoltarea societatii in valoare de 8,88 milioane euro pe o perioada de cinci ani; capital de lucru in valoare de 3,3 milioane euro, in primele sase luni de la transferul dreptului de proprietate si investitii de mediu de 30.000 euro in primul an.

Societatea Avioane Craiova (ACV) a fost infiintata in anul 1972, avand ca principal domeniu de activitate constructia si reparatia de aeronave si nave. ACV este unicul producator de aeronave de tip militar din sistemul industriei aeronautice romanesti si al avionului de scoala si antrenament IAR 99 sOIM, compatibil cu standardele NATO, destinat Fortelor Armate Romane.

Societatea poate desfasura activitati de intretinere si reparare autovehicule, constructii metalice si parti componente, lucrari de instalatii electrice, izolatii si protectie anticoroziva, activitati de proiectare, urbanizare si alte servicii tehnice, cercetare, dezvoltare si alte activitati.

Aero Vodochody a.s. Cehia este cel mai mare producator de avioane militare cu reactie de antrenament din lume. Obiectivul pe termen lung al companiei este crearea unui holding aerospatial in Europa Centrala si de Est, pentru a-si consolida pozitia pe piata aeronautica.

In ultimii 50 de ani, AERO a produs peste 6.500 de avioane de constructie proprie, ceea ce reprezinta, in linii generale, doua treimi din productia mondiala din aceasta categorie. De-a lungul existentei sale, incepand din 1919, societatea a produs, in total, peste 11.000 de avioane, iar incepand cu anul 2000 si peste 200 de elicoptere Sikorsky S-76.

AERO Vodochody se ocupa de dezvoltarea, productia, vanzarea si intretinerea avioanelor si subansamblelor atat in domeniul aviatiei militare, cat si in cel al aviatiei civile, continuand traditia companiei Aero – Fabrica de Avioane (din 1919). AERO coopereaza cu succes cu lideri ai domeniunui aviatic: Sikorsky Aircraft (S-76C), Alenia Aeronautica (C-27J Spartan), Latecoere (subansamble Embraer 170/190), Spirit Aerosystems (B767), EADS (subansamble A320/340), etc.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri