"Cata vreme asigurarea accesului la resurse energetice nu presupune utilizarea mecanismelor economice, ci decizie politica, vor fi generate tensiuni suplimentare ce se vor repercuta asupra situatiei generale de securitate. De aceea miza strategica a regiunii Marii Negre ramane accesul la resursele de energie atat de necesare UE”, a spus Traian Basescu.

Presedintele a precizat ca Romania sustine dezvoltarea surselor de energie alternative si promoveaza diversificarea rutelor de transport energetic si a facut un nou apel pentru ca proiectul Nabucco sa fie finalizat.

“Reinteram apelul adresat statelor membre pentru o abordare unitara a necesitatii accelerarii proiectului Nabucco. Comisia Europeana, alaturi de statele membre ale UE parteneri ai Nabucco, trebuie sa faca un efort suplimentar pentru a asigura depasirea obstacolelor atat de natura politica, cat si tehnica, inclusiv prin semnarea cat mai rapida a acordului interguvernamental, asigurarea unor parteneriate reale contractuale cu furnizorii din Caucaz si din Asia Centrala si acordarea solicitarilor unora dintre partenerii priectului Nabucco unei atentii speciale", a mai spus seful statului.

El a adaugat ca Turcia, care a ridicat unele obiectii, ar trebui sa inteleaga importanta acestui proiect. “Vizez aici in primul rand exigentele pe care le are Turcia fata de cantitatile de gaz ce urmeaza a fi tranzitate prin conducta Nabucco. Crearea unei alternative, a unei piete a energiei este fundamentala pentru diminuarea dependentei pietei energetice a UE de un singur furnizor”, a afirmat Basescu.

Seful statului a subliniat importanta angajamentului NATO, adoptat la summitul de la Bucuresti, de protejare a infrastructurilor de transport de energie. "Angajamentul NATO de protejare a infrastructurilor de transport energie este fundamental avand in vedere riscul de atac terorist asupra infrastructurilor. Cele mai importante decizii sunt legate de regiunea Marii Negre, iar deciziile viitoare ale NATO de cooperae vor duce la cresterea securitatii la fontierele Romaniei”, a spus Traian Basescu.

Citeste si:

Presedintele Traian Basescu a discutat, in acesta saptamana, cu omologul sau sirian Bashar Al-Assad, despre proiectul Nabucco.

"Se apropie de finalizare proiectul conductei panarabe care aduce gaze din Egipt, trecand prin Siria in Turcia si unul dintre subiecte a fost in ce masura exista resurse de gaze care sa poata aproviziona conducta Nabucco, Romania fiind una dintre tarile care sustine ca sursele de apovizionare pentru Nabucco sunt zona Caspica, Azerbaidjan, Iran, Egipt", a spus Basescu, marti, la intoarcerea in tara, dupa vizita oficiala de doua zile efectuata in Siria.

Participantii la proiectul gazoductului Nabucco se vor reuni pana la sfarsitul anului 2008, ca sa semneze acordurile necesare inaintarii proiectului indelung amanat, au declarat, la inceputul lunii octombrie reprezentanti ai companiei energetice de stat Botas din Turcia, citati de Reuters.

Ungaria intentioneaza sa organizeze in ianuarie 2009 un summit Nabucco la Budapesta, la care vor participa liderii tarilor vizate. Sustinut de grupul austriac OMV, ungar MOL, roman Transgaz, bulgar Bulgargaz, turc Botas si german RWE, Nabucco ar urma sa aduca incepand din 2013 gazul din Marea Caspica spre Austria prin Turcia si Balcani, pe un traseu de 3.300 kilometri. Recent, costurile de constructie a conductei au fost reevaluate la 7,9 miliarde de euro, in loc de 4,4 miliarde de euro.