Cea de-a doua centrala nucleara a Romaniei va deveni functionala cel mai devreme in anul 2017, iar pentru construirea ei este nevoie de aproximativ 7-8 miliarde de euro, bani ce ar urma sa vina in urma unui parteneriat public-privat, a declarat, ministrul Economiei, Adriean Videanu, citat de NewsIn.
“In luna septembrie vom definitiva exact locatia in care se va construi aceasta centrala nucleara. In acest moment avem doua variante, una din ele fiind judetul Sibiu”, a spus Videanu. Acesta a precizat ca investitia totala ar putea ajunge la opt miliarde de euro, iar puterea centralei ar urma sa fie de 2400 MW.

Valica Gorea, fost presedinte al Agentiei Nucleare, a declarat, la inceputul lunii aprilie, pentru NewsIn, ca studiul de amplasament pentru a doua centrala nucleara a tarii a fost finalizat, iar cele mai bune patru locatii selectate se afla in judetele Brasov, Sibiu, Arad si Cluj. Cea mai potrivita locatie pentru noua centrala nucleara ar fi intre Fagaras si Talmaciu, pe Olt, spunea Gorea.

Studiul de amplasament a costat 3,580 milioane lei, bani suportati din fondurile structurale pentru dezvoltare industriala, potrivit fostului presedinte al Agentiei Nucleare.

Pana acum, CITON Bucuresti, care a facut studiul de amplasament pentru viitoarea centrala nucleara, a analizat peste 100 de locatii.
In prezent, singura centrala nucleara a tarii se afla la Cernavoda si este compusa din doua reactoare cu o putere instalata de circa 700 MW fiecare. In momentul de fata se are in vedere construirea altor doua noi reactoare nucleare, investitie care s-ar putea ridica la circa patru miliarde de euro, care vor fi puse in functiune dupa 2016.

Energia electrica produsa anual de Unitatile 1 si 2 CNE Cernavoda reprezinta circa 18% din productia de electricitate totala a Romaniei.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri