Conducerea RADM a informat Primaria Arad despre situatia in care se afla, mentionand ca pierderile unitatii depaseau, la sfarsitul anului trecut, 2,2 milioane de lei. In adresa trimisa primariei se mentioneaza ca in anul 2008 s-au finalizat mai multe contracte incheiate la sfarsitul anului 2006 si inceputul anului 2007, documente care nu prevedeau actualizarea preturilor in concordanta cu cresterea intregistrata la materiile prime, combustibili, energie, servicii, potrivit NewsIn.

De asemenea, in adresa mai este mentionat ca in contractul de intretinere si reparatii pentru 2008, incheiat la inceputul anului, nu sunt prevazute preturi actualizate, fiind pastrate cele ale anilor precedenti si acumulandu-se pierderi majore.

"Incepand cu luna martie 2008, cand de fapt conditiile meteo au permis demararea lucrarilor, pretul la combustibili si o serie de materii prime a crescut exploziv. In cazul in care utilajele si mijloacele de transport sunt uzate moral si fizic, inregistrand consumuri duble fata de cele noi, cresterea inregistrata la pretul motorinei a avut un impact major asupra cheltuielilor. In aceste conditii, la lucrarile executate in anul 2008 s-au inregistrat costuri suplimentare foarte mari, care au condus la finele anului la pierderi de 2.204.343 de lei. Acest lucru, precum si incasarea cu intarziere a contravalorii lucrarilor a dus la neplata furnizorilor de materiale si servicii sau plata cu intarziere a acestora”, a afirmat Caius Parpala, directorul Regiei Autonome Drumuri Municipale Arad.

Din cauza unei datorii de 120.000 de lei, din care 50 la suta incepand cu anul 2008, in luna iunie E.ON Gaz a sistat livrarea gazului la statia de mixturi asfaltice, pana la achitarea datoriei, iar in aceste conditii o serie de lucrari aflate in stadiu de finalizare nu pot fi terminate. „Din lipsa de fonduri va urma probabil si sistarea livrarii energiei electrice si a apei“, a mai mentionat Parpala.

Conducerea RADM Arad acuza si cresterea preturilor la bitum, motorina, gaz sau ciment, majorarile fiind in toate cazurile de peste 125 la suta, ajungand pana la 148 la suta.

"In conditiile in care starea de insolventa este evidenta, iar lucrarile pe care Regia le mai are de executat la contractele existente vor fi epuizate in maxim 2-3 luni, contravaloarea acestora nefiind suficienta nici pentru acoperirea cheltuielilor curente, pentru evitarea unor cheltuieli nejustificate, inghetarea datoriilor istorice si evitarea intreruperii de utilitati catre furnizorii la care regia este consumator captiv, Consiliul de Administratie a votat inaintarea spre aprobarea Consiliul Local Arad, in calitate de actionar unic, a propunerii de declansare a procedurii de insolventa in conformitate cu prevederile legii nr. 85-2006 in procedura generala care prevede reorganizarea judiciara sau in procedura simplificata cu declararea falimentului“, a declarat Caius Parpala, directorul RADM.

Regia Autonoma de Drumuri Municipale Arad a fost infiintata in anul 1991, ca agent economic cu activitate productiva in subordinea Consiliului Local al Municipiului Arad, prin preluarea patrimoniului fostei Sectii de drumuri si poduri din cadrul fostei Gospodariri Comunale Arad. In perioada 1992-1994, RADM Arad s-a dotat, prin contractarea de credite si prin alocarea de fonduri de la buget, cu o statie de mixturi asfaltice, o freza pentru asfalt si un repartizator asfalt, precum si cu mijloace de transport de 8 si 16 tone.

Restul utilajelor de baza au ramas cele preluate in patrimoniu cu o vechime considerabila chiar la data intrarii in patrimoniu.

Solicitarea RADM Arad privind declansarea procedurii de insolventa va fi discutata in urmatoarea sedinta a Consiliului Local al municipiului Arad.