Din pacate insa, in afara de informatia in sine, nu s-a mai zis nimic. E stupid sa ne marginim la a constata ca „topul celor mai bogati din Est contine 55 de rusi, 15 polonezi, 7 ucraineni, sarbi ori romani si cate doi cehi, croati sau letoni“. Sa remarcam, asadar, in primul rand, ca rusii astia, de la Abramovici si Fridman pana la Hodorkovski (care a ajuns in doi ani de pe locul 1 pe 71) si Ural Rahimov, poseda 118,5 miliarde de dolari din-tr-un total de 153,4, de unde se vede ca „monopolizeaza“ de fapt trei sferturi din top, nu doar jumatate, cum ar iesi dupa simpla numaratoare. Bogatia lor reprezinta 20% din PIB-ul celei mai intinse tari a lumii. Dar, ceea ce ne mira cel mai tare in aceasta ierarhie (alcatuita dupa valoarea de piata a actiunilor detinute) sunt seriile de averi STAS: 2 miliarde, 1,5, 0,5 miliarde etc. De parca „improprietarirea“ in Federatia Rusa s-a facut in ordinea stelelor, ca sa nu-si consume beneficiarii energia dupa aia cu reglari de conturi la foc automat, ci sa puna umarul impreuna la edificarea societatii capitaliste multilateral dezvoltate.

Dincoace de marea Rusie

Pe a doua pozitie a topului se gasesc polonezii. Oare chiar acolo e locul lor? Cei 15 bogatasi de top au acumulat 10,15 miliarde de dolari - numai 4,2% din PIB-ul tarii de pe Vistula. Pe Nipru, sapte biznismeni au strans 10,6 miliarde - 16% din PIB-ul Ucrainei - si unde mai pui ca sunt si asociati cu rusii prin Comunitatea Statelor Independente! Asa ca, daca-i retrogradam pe polonezi pe locul trei, pe patru ii trecem pe sarbi si muntenegreni, inaintea romanilor. Cei 7 de la Belgrad si Podgorica au acumulat 5 miliarde, fata de 4,3 la Bucuresti, si poseda 21% din PIB-ul republicii federative, nu 5,9% ca pe malurile Dambovitei.

Din toate cele zise pana acum se poate trage deja o prima concluzie. Daca noi avem baroni, atunci cu siguranta ca rusii au duci si printi, ucrainenii - marchizi, polonezii - conti, sarbii - viconti. Cu totii, vasali care dau socoteala, dar mai ales isi inchid socotelile pe seama Regelui - Stat. E drept ca mai exista baronetii bulgari sau cavalerii cehi, croati si letoni, dar ei sunt mai mult elemente de decor in aristocratia Estului: 2% cu totii intra-n marja de eroare.

Absente remarcabile

Da, dar intrebarea persista: de ce in clasamentul celor 100 nu gasim nici unguri, nici slovaci, sloveni, estonieni ori lituanieni? Fiindca ei conduc in cu totul alte topuri, cele adevarate. Estonienii, de pilda, au ajuns campioni la investitii straine pe cap de locuitor si sunt secondati de unguri. Cehii se gasesc abia pe locul trei, chiar daca pana in 2003 erau primii. Lista investitiilor straine directe cumulate se inchide exact cu tarile care conduc in ierarhia magnatilor. De la coada la cap: Ucraina, Serbia, Rusia, Romania. Iar cand capitalurile strainilor incep sa produca... ce sa vezi? Tarile urca in topul competitivitatii. Unde gasim din nou in frunte Estonia, Slovenia, Cehia, Ungaria. Intr-un tarziu apare si Polonia, dupa care vine firesc liota codasa: Ucraina, Serbia, Rusia, Romania.
Sa fie oare vorba de o greseala? Nu, nicidecum. Pentru asta aducem in atentie un alt clasament, cel al perceptiei coruptiei, fenomen care aproape ca lipseste din Estonia si Slovenia, este redus in Ungaria si Lituania, dar, in schimb, atinge cote de alerta in Ucraina, Serbia, Rusia, Romania.

Si, ca sa fim 100% siguri, mai introducem in schema si topul salariilor. Bineinteles ca lefurile cele mai mici se intalnesc in Ucraina, Bulgaria, Rusia si Romania, iar cele mai mari in Slovenia, Croatia, Ungaria, Cehia.

Topuri pe dos

Citeste si:

Cu alte cuvinte, rusii, ucrainenii, polonezii, sarbii, romanii, chiar bulgarii au duci, marchizi, conti, baroni si baroneti, pe cand ungurii, estonienii, slovacii sau cehii au salarii mari, investitii straine multe, competitivitate crescuta. Deci polonezul Leszek Balcerowicz nu batea deloc campii: „Interventia specifica - in esenta distribuirea privilegiilor de grup (facilitati fiscale, subventionarea unor domenii, garantarea unor preturi) - face ca energia producatorilor sa se canalizeze pe fagasul exercitarii presiunilor politice, in loc sa se canalizeze catre obtinerea de rezultate economice mai bune“.
Un politician care deformeaza in acest fel fortele de dezvoltare nu este un bun gospodar, adauga Balcerowicz. Lipsa transparentei, strans legata de coruptie, nu e decat unul dintre mijloacele de rezistenta in fata concurentei din afara. De-aia zic investitorii straini: „We don’t buy it“, cand vad ca nu se aplica aceleasi reguli pentru toata lumea.
Iar cand nimic nu opreste avutia nou-creata - Produsul Intern Brut - sa se distribuie cu galeata sub forma profiturilor si cu degetarul cand vine vorba de salarii, atunci clasa mijlocie, aceea care sta la baza progresului in economiile mature, aproape ca nu exista. Principiul „forta unei companii e data de forta oamenilor sai“ e pentru fraierii din vestul Europei. In Est, nobilimea de tip nou, in loc sa-si extinda si sa-si consolideze afacerile, blocheaza banii in simboluri ale bogatiei care nu mai adauga ulterior valoare - palate, parcuri auto, avioane si elicoptere.
N-au decat, dar ratarile se razbuna, asa cum dovedesc tarile cu holde, aur, soare, mare si resurse minerale si cu PIB-uri mult sub potentialul activelor. E de ras ca Ucraina sa aiba un PIB mai firav decat al Romaniei, iar Romania - unul mai mic decat al Ungariei.

Victime colaterale

Optimizarea repartitiei resurselor si profiturilor n-o poate face decat piata, un sistem natural de distributie, in care companiile se gasesc intr-un feed-back permanent cu angajatii lor, care sunt pe de alta parte si consumatori finali (sau reprezentativi pentru aceasta categorie). Cand totul e pe dos inseamna ca in locul pietei s-a interpus bugetul care „da“ si „ia“, lipsind individul de forta decizionala. Capitalismul obtinut pe aceste cai rezista de obicei pana la prima ploaie. Iar cetatenii din tari vaduvite de piata cauta mai adesea decat altii societatea de consum in alte tari, unde bunastarea macroeconomica se confunda cu bunastarea individului.

Desi Rusia, Ucraina, Polonia, Serbia sau Romania au monopolizat topul celor mai bogati oameni din Est, slovacii si ungurii se mandresc cu sosele, spitale si scoli. Si statul roman a incasat banii pentru sosele, pentru spitale ori pentru scoli, dar i-a deturnat, acoperind cu ei gauri la buget. Cand o buna parte a romanilor din top au stat in spatele unor crahuri financiar-bancare ori s-au gasit in situatia de a fi datori vanduti fiscului, bugetul trebuia sa le execute averile fara sa clipeasca, insa n-a fost sacrificata clientela politica, ci noi, consumatorii.
Singura consolare ramane ca, prin politica jumatatilor de masura practicata de politicienii romani, am vandut ori vom vinde o parte a rafinariilor, a siderurgiei si bancile catre capitalul strain. In caz contrar, oligarhii nostri ar fi detinut tot 20% din PIB, precum clubul „Abramovici-Fridman“.

Eticheta corecta

Freedom House si BERD numesc regimurile in care influenta de la centru se resimte pregnant „concentrated political regimes“. Intamplator sau nu, aici sunt incluse si Rusia, si Ucraina, si Romania. Toate celelalte tari care au promovat de curand in liga economica europeana apar in categoria „competitive democracies“. Analizand elementele prezentate si aducand din nou in discutie topul celor mai bogati 100 de oameni din Europa Centrala si de Est, se poate observa ca statele, cu cat sunt mai mari si mai bogate, cu atat sunt furate mai tare. Dar Germania este contraexemplul care invalideaza o astfel de concluzie. Deci, mai corect este sa formulam postulatul ca romanii, rusii ori ucrainenii vor ajunge sa aiba forta decizionala in momentul in care banul public va fi cheltuit in functie de nevoile si de preferintele lor.

Fiindca, pana la urma, cine mai e si statul asta? Eu - si-a permis sa raspunda un rege mort de mult. Noi - pretindeau partidele comuniste. Voi, ma?! - avem dreptul sa ne intrebam cu totii, daca privim corect topul imbogatitilor Estului. Adica nu cu gurile cascate de uimire tampa, ci cu „mama ei de piata“ (nu de viata!) scrasnind intre masele.