Topul țărilor cu cele mai mari investiții în armată. Cum arată situația României în comparație cu giganți precum SUA, Rusia sau Germania

Sursa foto: Shutterstock

Topul țărilor cu cele mai mari investiții în armată. Cum arată situația României în comparație cu giganți precum SUA, Rusia sau Germania

Cuprins Articol:
Cheltuielile din domeniul militar la nivel global au înregistrat anul trecut o creștere de 2,9%, ajungând la peste 2,8 trilioane de dolari. Cifra a fost susținută de statele europene, care au avut cea mai puternică creștere anuală a cheltuielilor de la sfârșitul Războiului Rece. Conform unui raport al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), Statele Unite au continuat să se mențină pe primul loc, urmate de China. România se află pe locul 33, cheltuielile pentru apărare fiind de 44 de miliarde de lei (9,7 miliarde de dolari).

”Cheltuielile militare la nivel global au crescut din nou în 2025, pe măsură ce statele au reacționat la încă un an marcat de războaie, incertitudine și tulburări geopolitice, prin programe ample de înarmare”, a declarat Xiao Liang, cercetător în cadrul Programului de Cheltuieli Militare și Producție de Arme al SIPRI.

Este al 11-lea an consecutiv de creștere. Chiar dacă ritmul de creștere în 2025 a fost mai lent decât în 2024, tendința generală rămâne una de expansiune, alimentată de conflicte, insecuritate și competiție geopolitică, explică SIPRI.

SUA se mențin pe primul loc, deși și-au redus cheltuielile militare

Statele Unite ale Americii continuă să fie cel mai mare investitor militar din lume, cu 954 de miliarde de dolari în 2025. Totuși, este o scădere de 7,5% față de anul anterior.

Scăderea s-a datorat, în principal, faptului că, pe parcursul anului trecut, nu a fost aprobat niciun nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Este o schimbare drastică față de anii precedenți, când au fost aprobate fonduri totale de 127 de miliarde de dolari.

Nr.crt.ȚarăCheltuieli Apărare 2025 ($ mld.)Cheltuieli ca pondere din PIB (%)
1Statele Unite9543.1
2China[336][1.7]
3Rusia[190][7.5]
4Germania1142.3
5India92.12.3
6Marea Britanie89.02.4
7Ucraina[84.1][40]
8Arabia Saudită[83.2][6.5]
9Franța68.02.0
10Japonia62.21.4
11Israel48.37.8
12Italia48.11.9
13Coreea de Sud47.82.6
14Polonia46.84.5
15Spania40.22.1
16Canada37.51.6
17Australia35.31.9
18Turcia30.01.9
19Țările de Jos28.92.2
20Algeria25.48.8
21Brazilia23.91.1
22Taiwan18.22.1
23Singapore17.43.0
24Norvegia17.03.3
25Suedia16.52.5
26Indonezia15.01.0
27Danemarca14.93.3
28Belgia14.52.0
29Columbia14.53.2
30Mexic13.60.7
31Pakistan11.92.9
32Vietnam10.52.2
33România9.72.3
34Grecia8.43.0
35Kuweit8.14.7
36Finlanda8.12.6
37Elveția7.60.8
38Iran7.42.1
39Cehia7.11.8
40Irak6.42.4

Sursa date: SIPRI

*Valorile notate în […] reprezintă date indisponibile sau neaplicabile; cifre estimate de către SIPRI

Cu toate acestea, SUA și-au majorat investițiile atât în capacități militare nucleare, cât și convenționale, pentru a descuraja China în regiunea indo-pacifică - obiective centrale ale noii Strategii de Securitate Națională.

Scăderea cheltuielilor militare ale SUA în 2025 este probabil temporară”, a declarat Nan Tian, director de program în cadrul SIPRI.

România - cheltuieli de 2,3% din PIB pentru apărare în 2025

Cheltuielile pentru sectorul militar al României au ajuns la 2,3% din PIB în 2025, potrivit raportului SIPRI. Astfel, țara noastră a alocat un buget de peste 44 de miliarde de lei (9,7 miliarde de dolari) și se află pe locul 33 în analiza realizată de SIPRI.

Comparativ cu 2024, bugetul României pentru cheltuieli militare a înregistrat o creștere de 5,9%.

Până în 2035, România și-a asumat, prin Strategia Națională de Apărare a Țării 2025-2030, creșterea graduală a cheltuielilor pentru apărare până la 5% din PIB.

Un rol important în dezvoltarea sectorului militar al țării noastre l-a avut NATO. Astfel, infrastructura militară dezvoltată în ultimii ani, inclusiv facilitățile de la Mihail Kogălniceanu și sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu, integrează România în mecanismele esențiale de securitate ale Alianței și contribuie direct la stabilitatea regională.

Poziția geografică a României, la intersecția dintre Marea Neagră și frontiera estică a Alianței, a devenit un element central în strategia NATO de descurajare și apărare, conform reprezentanților Organizației Patronale ”Industria de Apărare” (OPIA).

Statele europene - cea mai mare creștere a cheltuielilor militare de la sfârșitul Războiului Rece

Principalul factor care a susținut creșterea globală a cheltuielilor militare în 2025 a fost Europa, unde s-a înregistrat o majorare de 14%, ajungându-se la 864 de miliarde de dolari. Astfel, eforturile de reînarmare ale statelor europene din NATO au dus la cea mai puternică creștere anuală a cheltuielilor din Europa Centrală și de Vest de la sfârșitul Războiului Rece.

Dacă ne raportăm strict la NATO, cele 29 de state europene membre au cheltuit împreună 559 de miliarde de dolari în 2025, iar 22 dintre ele au alocat pentru apărare cel puțin 2% din PIB, conform Institutului.

Germania a cheltuit cel mai mult anul trecut, alocând un buget de 114 miliarde de dolari, în creștere cu 24% față de anul precedent. Pentru prima dată din 1990, cheltuielile militare ale Germaniei au depășit pragul de 2% din PIB, ajungând la 2,3% în 2025.

Și Spania a înregistrat o creștere semnificativă: bugetul său militar a crescut cu 50%, până la 40,2 miliarde de dolari, depășind și ea pragul de 2% din PIB pentru prima dată din 1994.

”În 2025, cheltuielile militare ale statelor europene din NATO au crescut mai rapid decât în orice alt moment din 1953 până în prezent. Această evoluție reflectă dorința Europei de a deveni mai autonomă din punct de vedere militar, dar și presiunea tot mai mare din partea Statelor Unite pentru o împărțire mai echitabilă a responsabilităților în cadrul alianței”, a declarat Jade Guiberteau Ricard, cercetător în cadrul SIPRI.

Cheltuielile pentru sectorul militar în Orientul Mijlociu: stabile în ciuda conflictelor

Cheltuielile militare în Orientul Mijlociu au ajuns la aproximativ 218 miliarde de dolari în 2025, înregistrând o creștere de doar 0,1% față de 2024. În afară de Israel, majoritatea celorlalți mari cheltuitori din regiune pentru care există date disponibile și-au majorat bugetele.

Cheltuielile militare ale Israelului au scăzut cu 4,9%, ajungând la 48,3 miliarde de dolari, reflectând o reducere a intensității războiului din Gaza în 2025, după acordul de încetare a focului cu Hamas din ianuarie 2025. Cu toate acestea, nivelul cheltuielilor Israelului rămâne cu 97% mai mare decât în 2022.

Cheltuielile militare ale Turciei au crescut cu 7,2% în 2025, până la 30,0 miliarde de dolari, parțial ca urmare a operațiunilor sale militare în curs din Irak, Somalia și Siria.

Cheltuielile Iranului au scăzut pentru al doilea an consecutiv, cu 5,6%, ajungând la 7,4 miliarde de dolari în 2025. Scăderea în termeni reali a fost determinată de inflația anuală ridicată, de 42%, deși, în termeni nominali, cheltuielile au crescut.

Cheltuielile Ucrainei și Rusiei pentru sectorul militar au continuat să crească

Cheltuielile militare ale Rusiei și Ucrainei au continuat să crească în al patrulea an al războiului.  

”În 2025, cheltuielile militare ca pondere din bugetul guvernamental au ajuns la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată atât în Rusia, cât și în Ucraina”, a declarat Lorenzo Scarazzato, cercetător în cadrul SIPRI.

Cheltuielile militare ale Rusiei au urcat cu 5,9% în 2025, ajungând la 190 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 7,5% din PIB.

Ucraina, al șaptelea cel mai mare buget de apărare din lume în 2025, și-a majorat cheltuielile cu 20%, până la 84,1 miliarde de dolari, echivalentul a 40% din PIB.

”Este posibil ca aceste cheltuieli să continue să crească în 2026 dacă războiul continuă, pe fondul veniturilor tot mai mari ale Rusiei din vânzările de petrol și al unui împrumut major din partea Uniunii Europene, așteptat de Ucraina”, a mai precizat specialistul SIPRI.

Personalizate pentru tine