Importurile de carne de pui ale Romaniei vor creste cu pana la 15% anul viitor daca Romania nu va obtine din partea Comisiei Europene o prelungire a perioadei in care se pot acorda ajutoarele de stat, a declarat directorul de marketing al companiei Agroli Group, Camelia Hoinarescu.
Astfel, potrivit acesteia, carnea de pui produsa in Romania se va scumpi cu 20%, in lipsa ajutoarelor de stat, ceea ce ii va determina pe cumparatori sa se orienteze catre produsele din import.

"Suntem rezervati in ceea ce priveste anul 2010 pentru ca nu stim daca vom mai primi subventiile si nu stim exact ce o sa se intample in piata. Daca nu se vor mai acorda aceste subventii, care sunt foarte importante pentru producatori ne putem astepta la o crestere a importurilor cu pana la 10-15%", a spus Hoinarescu.

Aceasta a adaugat ca in 2010 este asteptata si o crestere a pretului la cereale, care va concura la cresterea preturilor la produsele din carne de pui, potrivit NewsIn.

Hoinarescu a mai spus ca daca clasa politica nu se va implica sa sprijine sectorul si nu se vor lua masuri de sustinere a producatorilor este de asteptat chiar un colaps al industriei.

De asemenea, reprezentanti ai marilor producatori de produse din carne de pui au declarat recent pentru NewsIn ca pretul carnii de pui va creste incepand cu 2010 cu pana la 20%, ca efect al neacordarii subventiilor, iar unii producatori ar putea chiar sa renunte la aceasta activitate.

Astfel, acestia au explicat ca daca in prezent pretul la puiul gril costa la raft 10,5 lei/kilogram, din 2010, in lipsa subventiilor, acesta va costa pana la 12,6 lei/kilogram, in 2010.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri