Inflatia estimata pentru anul viitor este prognozata a fi in medie 6%, iar in 2007, 4,5%, potrivit Programului Economic de Preaderare (PEP), editia 2005, realizat de guvern. Estimarile initiale au fost, asadar, revizuite, intrucit tintele de 5% si 4% pentru 2006 si respectiv 2007 nu au mai fost considerate realiste. Totusi, tinta de crestere a preturilor pentru 2008 a ramas aceeasi, 3%. Pentru anul in curs, inflatia va fi de 8,3 %.

Nevoile economiei intra in contradictie cu inflatia

Profesorul de economie Daniel Daianu considera insa tinta de 3% ca fiind foarte greu de atins, chiar si in 2008. „Romania are mare nevoie de investitii, in special in infrastructura“, a adaugat Daianu, „aceste investitii vor face ca tinta de inflatie de 2-3% prognozata sa fie foarte greu de realizat“. „Avem de-a face cu o contradictie intre politica monetara practicata acum si nevoile economiei“. Purtatorul de cuvint al BNR, Mugur Stet, a declarat ca tinta de inflatie pentru 2008 se poate atinge daca va exista coerenta in politicile economice aplicate in Romania si daca creste capacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare.

Citeste si:

Liberalizarea contului de capital, un cost

Daniel Daianu considera ca pentru Romania liberalizarea contului de capital a fost un cost al Integrarii. Asta deoarece tara noastra nu era pregatita pentru o astfel de masura. O alta problema identificata de Daianu este incapacitatea de absorbtie a fondurilor europene. „Ne-ar trebui 10-15 proiecte mari in care sa concentram eforturile de atragere a acestor bani“.