AVAS si Ministerul Economiei (MECMA) ar putea acorda companiilor din portofoliu ajutoare financiare din veniturile din privatizare in suma maxima de 710 milioane euro, echivalent in lei, fonduri care, "in acest moment", nu vor fi alocate de la bugetul de stat, informeaza Mediafax.
"Sumele necesare acordarii sprijinului financiar reversibil vor fi alocate din veniturile din privatizare inregistrate in contul curent general al Trezoreriei statului, la solicitarea AVAS si respectiv MECMA (...)", se arata intr-un proiect lege care vizeaza modificarea Ordonantei de urgenta (OUG) 206/2008 privind masurile de sprijin financiar acordat de AVAS si MECMA companiilor din portofoliu.

Bugetul cumulat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si al Ministerul Economiei (MECMA) pentru alocarea ajutoarelor de stat de salvare nu poate depasi echivalentul in lei a maxim 110 milioane euro, in timp ce pentru acordarea de ajutoare de stat de restructurare suma maxima disponibila este echivalentul in lei a maxim 600 milioane euro.

Proiectul de lege prevede sprijinirea companiilor din portofoliul AVAS si ai MECMA prin ajutoare de stat de salvare, respectiv ajutoare de stat de restructurare.

"Ajutoarele de stat de salvare si de restructurare individuale se acorda numai dupa notificarea si obtinerea unei decizii favorabile din partea Comisiei Europene", potrivit notei de fundamentare a proiectului legislativ.

Principala modificare este ca ajutoarele pe care companiile le-ar putea primi vor fi acordate din veniturile din privatizari, iar nu de la bugetul de stat, cum prevede OUG 206/2008.

Documentul citat precizeaza ca fondurile pentru acordarea acestor ajutoare nu "presupun alocarea de la bugetul de stat a unor sume in acest moment".

"La acordarea ajutorului de stat de restructurare se va respecta principiul «prima si ultima data». In acest sens, beneficiarul trebuie sa prezinte o declaratie in care trebuie sa specifice daca a primit in trecut ajutor de salvare sau restructurare. In caz afirmativ si daca au trecut mai putin de 10 ani de la primirea ajutorului de restructurare sau de la incheierea perioadei de restructurare sau de la oprirea punerii in aplicare a planului de restructurare (oricare din evenimente s-a produs cel mai recent), AVAS/MECMA nu vor acorda ajutorul de stat", mentioneaza nota de fundamenare a proiectului de lege.

De asemenea, pentru a primi ajutor de stat, companiile sunt obligate sa prezinte planuri de restructurare si viabilizare a activitatii, care trebuie aprobate de Guvern si de Comisia Europeana.

"Planul de restructurare, a carui durata trebuie sa fie cat mai scurta posibil, trebuie sa dovedeasca restabilirea viabilitatii pe termen lung a agentului economic intr-o perioada de timp rezonabila si pe baza unor presupuneri realiste privind conditiile viitoare de functionare. Ajutorul de restructurare trebuie, in consecinta, sa fie legat de un plan de restructurare viabil", se arata in nota de fundamentare.

Potrivit documentului citat, prin introducerea acestor masuri vor putea fi pastrate locuri de munca pentru o perioada determinata si trecerea perioadei de criza, "pana la gasirea celor mai bune solutii de redresare a agentului economic respectiv".


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri