Ardaf Bucuresti (ARDF) estimeaza ca subscrierile vor scadea cu 20,9% in acest an, la 171,6 milioane de lei, si va trece pe pierderi, care vor atinge 3,16 milioane de lei, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli al asiguratorului, scrie Mediafax.
Anul trecut, societatea a reusit sa obtina profit, de 266.579 lei, de la pierderi de 90,51 milioane de lei in 2009, in timp ce veniturile din prime au coborat cu 33,6%, la 217,14 milioane de lei.

"Pentru 2011, Ardaf isi propune continuarea procesului de echilibrare a portofoliului de produse, sustinerea investitiilor in pregatirea fortei proprii de vanzari, consolidarea relatiei cu agentii si brokerii de asigurare, extinderea retelei de parteneri si imbunatatirea calitatii serviciilor oferite clientilor", se precizeaza in raportul directoratului asiguratorului, disponibil pe site-ul societatii.

De asemenea, un segment important pentru managementul Ardaf il va constitui asigurarea de locuinte, in contextul intrarii in vigoare a obligativitatii asigurarii locuintelor impotriva dezastrelor naturale.

Societatea este unul din cei 13 actionari ai Pool-ului de Asigurare impotriva Dezastrelor (PAID).

In 2010, despagubirile platite de asigurator au insumat 234,24 milioane de lei, comparativ cu 261,23 milioane de lei in urma cu un an.

Ardaf si-a inceput activitatea in anul 1992 si este controlata indirect de Generali PPF Holding, care a intrat in actionariatul asiguratorului in iunie 2008, cand a preluat de la PPF Alpha Limited 72,75% din actiuni, pe care compania le controla prin intermediul Iberian Structured Investments (Olanda).

Cele mai recente date de la Depozitarul Central arata ca Iberian Structured a ajuns la o cota de 61,71%, iar Generali PPF Holding (Olanda) detine un pachet de actiuni reprezentand 38,29%.

Societatea are un capital de 44,77 milioane de lei, dupa ce actionarii au hotarat, luni, diminuarea acestuia cu 358,15 milioane de lei si participarea la fuziunea prin absorbtie cu Generali Romania. Reprezentantii celor doi asiguratori se asteapta ca operatiunea sa se incheie in partea doua a anului.

Generali PPF Holding a fost infiintat in iulie 2007, prin unificarea operatiunilor in Europa Centrala si de Est ale Generali (Italia) si PPF Investment (Cehia).

Generali detine 51% din Generali PPF Holding.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri