Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Transilvania" Brasov, pentru activitatea sa stiintifica in domeniul economic si pentru contributia la stabilitatea sistemului monetar din Romania, potrivit Adevarul.ro.

Managementul intrarilor de capital intr-un cadru macroeconomic cu anticipatii inflationiste

Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost acordat guvernatorului BNR la propunerea Facultatii de Stiinte Economice si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii "Transilvania".

Cu acest prilej, Mugur Isarescu a prezentat o dizertatie de aproximativ o ora pe tema "Managementul intrarilor de capital intr-un cadru macroeconomic cu anticipatii inflationiste".

Referitor la posibila apreciere a monedei nationale, Mugur Isarescu a afirmat ca efectele negative ar fi mult mai mari decat ne-am putea imagina.

Paritatea a urcat vineri
la peste 4,11 lei/euro, evolutie corelata cu cea a valutelor din regiune, care au pierdut avansul din debut.

O apreciere excesiva a leului ajuta dezinflatia pe termen scurt, dar ar putea aduce dezavantaje pe termen mediu si lung, iar banca centrala este interesata ca rata de schimb sa ramana intr-o zona de echilibru, a afirmat recent Mugur Isarescu.

"Pe termen scurt ne poate ajuta aprecierea, dar nu suntem interesati de o influenta pe termen scurt, ci o influenta sustenabila si pe termen lung, cu alte cuvinte cursul sa ramana in zona de echilibru. Nu credem ca o apreciere excesiva a leului este sustenabila. Nefiind sustenabila, o apreciere ne va dezavantaja pe termen mediu. Exista o asimetrie in ceea ce priveste impactul cursului de schimb in inflatie. Aprecierea actioneaza cu intarziere, in timp ce o depreciere actioneaza imediat si cu impact in anticipatii", a spus Isarescu.

El a aratat ca de multi ani nu a mai vazut un atat de mare aflux de rapoarte pozitive la adresa Romaniei, ceea ce pune presiune pe cursul de schjimb, atragand fonduri volatile.

Mesaj de la Cugir pentru guvernatorul BNR: Omorati industria exportatoare!

Administratorul special al Uzinei Mecanice Cugir, Radu Rosianu, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca uzina de armament pierde lunar sute de mii de lei din cauza cursului valutar, acuzandu-l pe guvernatorul BNR ca prin politica adoptata "omoara" industria exportatoare.

"Vreau sa atrag atentia in nume personal. Eu nu il inteleg pe acest domn Mugur Isarescu ce are de gand sa faca cu industria romaneasca exportatoare. Pur si simplu vrea sa ne omoare", a spus Rosianu, citat Mediafax.

Rosianu a afirmat ca industria exportatoare din Romania este afectata de intarirea monedei nationale deoarece, la inceputul anului, dolarul era la un curs de 3,40 de lei, iar acum a ajuns la 2,70 - 2,80 de lei.

Cursul anuntat de BNR la inceputul anului a fost de 3,2045 lei/dolar, iar partitatea de vineri se plaseaza la 2,8347 lei/dolar.

Rosianu a spus ca Uzina Mecanica Cugir pierde in fiecare luna miliarde de lei vechi (sute de mii de lei noi - n.r.) din cauza politicii monetare a BNR pe care a caracterizat-o ca fiind "proasta".


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri