Pragul maxim de 1 la suta de detinere a actiunilor Societatilor de Investitii Financiare a provocat ieri scandal, cel mai vehement contestatar fiind Ionut Popescu, fostul ministru al Finantelor
Bursa de Valori Bucuresti a reluat ieri tranzactionarea actiunilor SIF, pretul titlurilor scazand cu 3 procente. Presedintele asociatiei brokerilor, Dan Paul, sustine pragul de unu la suta, asa cum este acum, iar o eventuala limitare pentru grupurile de investitori sa se faca la nivelul de cinci la suta

Reprezentantii Societatilor de Investitii Financiare au refuzat sa faca comentarii cu privire la amendamentul adoptat miercuri de Comisia buget, finante, banci, preferand sa astepte promulgarea. "Dupa parerea mea este o greseala ca aceasta propunere de lege a fost data publicitatii acum, pentru ca ar putea contribui la o panica inutila in piata", aprecia Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania. "Vom astepta intrarea sa in vigoare ca lege si, ulterior, cei vizati se vor supune normelor impuse de CNVM", a adaugat el. E

xista insa si voci mai putin calme in randul investitorilor. "De un an de zile statul se implica in mod grosolan in conducerea societatilor private", a declarat, ieri, Catalin Chelu, in cadrul unei emisiuni televizate. "Prin aceste masuri nu se incurajeaza piata, investitorii fiind deranjati de instabilitatea legislativa", a adaugat Chelu. Potrivit investitorilor din piata, aceasta masura este menita sa anihileze activitatea SIF-urilor, mai ales acum, cand AVAS-ul aproape si-a incetat activitatea. "In tarile vecine, SIF-urile au fost desfiintate. La noi se urmareste acelasi lucru? Se revine la discutiile cu privire la adoptarea pragului de detinere de 5 la suta?", s-a aratat revoltata o sursa din piata.

Ionut Popescu acuza BVB si CNVM

Concentrarea actionariatului SIF-urilor inseamna ca sunt investitori care baga banii proprii si atunci, in cazul in care n-ar fi multumiti de felul cum sunt conduse acele SIF-uri, ar putea in adunarile generale sa schimbe actualele conduceri, a declarat Ionut Popescu, intr-o emisiune TV.

"Dupa parerea mea, ar trebui sa nu existe nici un prag, sa fie doar obligatia raportarii atunci cand ajungi la 3-5 la suta, doar obligatia raportarii pentru transparenta, dar sa nu existe nici un prag. Acest amendament slujeste doar intereselor actualelor conduceri ale SIF-urilor, in nici un caz nici micului actionar, nici marelui actionar, ci doar actualelor conduceri ale SIF-urilor", a spus Popescu.

In opinia fostului ministru de Finante, sustinerea acestui amendament de catre conducerea Bursei de Valori Bucuresti si a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare ar fi un lucru grav si in mod clar un partizanat, cele doua institutii actionand in favoarea SIF-urilor.

"Daca acest amendament a fost sustinut de conducerea Bursei de Valori si a CNVM-ului si arata clar un partizanat nu in favoarea pietei, nici a micului investitor, ba chiar in defavoarea acestora (...), atunci conducerile acestor institutii, si doamna Anghelache, si domnul Farmache, pentru ca au dat dovada de partizanat, ar trebui sa-si dea demisia. Imediat", a afirmat Ionut Popescu.

Brokerii reactioneaza si ei

Potrivit presedintelui Comisiei de buget, finante, banci a Senatului, Varujan Vosganian, Bursa a reactionat puternic negativ la adoptarea acelui amendament, scazand cu trei procente, in timp ce atunci cand s-a propus, anul trecut, cresterea pragului de detinere de la 0,1 la 1 la suta actiunile SIF-urilor au crescut cu 40 la suta.

La randul sau, presedintele asociatiei brokerilor, Dan Paul, sustine pragul de unu la suta, asa cum este acum, iar o eventuala limitare pentru grupurile de investitori sa se faca la nivelul de cinci la suta.

"Avem nevoie de un prag pentru a proteja presedintii de SIF ca ei sa ramana vesnic in functie. Daca se poate sa lase copiilor sau nepotilor, sa facem dinastii. Pentru ca initial, cand aceasta lege, Ordonanta 24 care a reglementat prima oara SIF-urile, a avut un prag maxim de detinere de cinci la suta, asa au fost listate, iar aceste SIF-uri si-au modificat actele constitutive in 1999, printr-o adunare generala care niciodata nu a fost legala. Daca ne-am intoarce putin in istorie si am anula cumva acea adunare generala, am vedea ca pragul in continuare ar putea fi legal de cinci la suta", a apreciat reprezentantul brokerilor.
Asociatia Nationala a Societatilor de Valori Mobiliare considera ca acest amendament este in masura sa afecteze nefavorabil piata bursiera si implicit activitatea membrilor ANSVM.

Prin acest amendament, detinerea de 1% nu se mai refera doar la persoane individuale, ci si la grupuri de persoane care actioneaza in mod concertat, fiind in defavoarea pietei prin descurajarea investitiilor, se mentioneaza in comunicatul transmis ieri de ANSVM.

"Suntem de parere ca plenul Camerei Deputatilor trebuie sa analizeze cu multa atentie implicatiile acestui amendament si adresam solicitarea publica de a retrimite proiectul de lege Comisiei de buget, finante, banci. Amendamentul in forma actuala nu poate fi considerat ca fiind o masura pozitiva din cauza ca restrictioneaza accesul la piata de capital", a precizat Dan Paul, presedintele ANSVM.

Potrivit Asociatiei, in cazul in care legiuitorul are intentia de a disocia persoanele care actioneaza concertat, trebuie sa aiba in vedere si diferentierea pragului de detinere in sensul cresterii sale la 5%, se mai spune in comunicat.

SIF-urile sunt in scadere severa la Bursa

Bursa de Valori Bucuresti a reluat vineri tranzactionarea actiunilor Societatilor de Investitii Financiare, al caror pret era in scadere severa in prima parte a sesiunii de tranzactionare.

In conditiile in care piata se situa in crestere usoara, indicele BET-FI avea o depreciere, la doua ore de la deschiderea sedintei bursiere, de 3,56 la suta. Pe finalul sedintei, deprecierea s-a mai diminuat, la inchiderea sedintei BET-FI inregistrand o scadere de 2,78 la suta. Cele mai mari scaderi le-a suferit pretul actiunilor SIF 3 Transilvania 3,81, cel mai putin scazand SIF 4 Muntenia cu 2,86 la suta. Cu toate acestea, SIF-urile au fost dominante pe piata, acaparand 71 la suta din valoarea totala a pietei. Cu toate acestea, brokerii considera ca scaderile din piata erau de asteptat.

In sedinta de ieri au existat atat vanzatori, cat si cumparatori, acestia din urma mizand pe atractivitatea acestor titluri. "Actiunile SIF raman in atentia investitorilor pe termen lung din doua motive: pentru ca au active interesante si datorita rezultatelor financiare bune", a precizat Gratiela Iordache, vicepresedintele Comisiei.

In anul 2005, cele cinci SIF au inregistrat aprecieri semnificative ale preturilor de piata, pe fondul discutiilor care au avut loc in legatura cu majorarea pragului de detinere in capitalul social de la 0,1 la suta la unu la suta, dar si datorita procesului de privatizare a Bancii Comerciale Romane (BCR), incheiat la sfarsitul anului.

Astfel, SIF-urile au incheiat anul cu cresteri de pret situate intre 101,92 la suta (SIF Transilvania) si 210,34 la suta (SIF Moldova), numarandu-se printre cele mai performante actiuni de la BVB.

Modificarea art. 286 indice 1 din Legea 297/2004

Comisia de buget, finante, banci a Camerei Deputatilor a aprobat miercuri o propunere legislativa care vizeaza includerea actiunii concertate in pragul de detinere de unu la suta in cazul actiunilor SIF, limitand astfel posibilitatea concentrarii acestor actiuni in posesia unui numar redus de investitori.

Actiunea concertata se refera la cazul cand doi sau mai multi investitori actioneaza in baza unei intelegeri cu scopul, de exemplu, de a obtine o pozitie de control sau majoritara intr-o companie, prin cumpararea actiunilor companiei respective de pe piata secundara de capital.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri