“A venit vacanta cu trenul din Franta”, ar fi putut exclama brokerii pe 14 aprilie, la inchiderea unei sedinte in care valoarea schimburilor cu actiuni fusese de numai de 2,6 milioane de euro. Daca numarul redus de ordine introduse in piata le face viata mai usoara, eliminand o parte din stresul zilnic, veniturile, in schimb, au de suferit, activitatea de intermediere alimentandu-se totusi din comisioane. Din acest motiv, si in lipsa tranzactiilor “short” (poti vinde actiuni pe care nu le ai, dar le imprumuti de la broker), intermediarii sunt in majoritatea covarsitoare optimisti la bursa. Lor le-ar conveni chiar si sedintele de scadere mai consistente, dar pe volume mari, pentru ca SSIF are incasari substantiale (sigur, nu vorbim de conturile individuale ale brokerilor, care sunt, la randul lor, afectate cand piata scade). Din pacate, dupa mai multe zile de scadere, clientii care s-au obisnuit ca piata sa creasca in ultimii 6 ani ar putea incep sa se retraga, iar brokerii pierd o sursa de venit permanent.

De obicei, dupa Adunarile Generale ale Actionarilor din aprilie-mai, se instaleaza o anumita accalmie la bursa. Aceasta vine dupa agitatia din preajma aparitiei convocatoarelor AGA si anuntarii rezultatelor financiare preliminate si este justificata prin lipsa unui orizont de asteptare pe termen scurt. Investitorii nu mai au ce evenimente majore sa pandeasca. Abia la inceputul toamnei vor sosi rezultatele pe semestrul I, iar sfarsitul concediilor aduce forte proaspete si bani noi la bursa.

Anul acesta exista insa un eveniment major - raportul de tara din mai, dar sansele de iesire din monotonia de sezon sunt destul de mici, dupa opinia noastra. Asta pentru ca exista deja un orizont de asteptare pozitiv, semnalele venite pana acum nu pun la indoiala ca ianuarie 2007 ne va gasi in UE. Or, in acest context, la bursa functioneaza sintagma “cumpara pe zvon, vinde pe stire”. Cu alte cuvinte, cum un raport de tara bun nu reprezinta o surpriza, s-ar putea ca o parte din investitori sa isi mrcheze chiar profiturile din ultima perioada si sa nu existe multe intrari noi. Cei care au avut de cumparat au facut-o deja si sunt sanse mici ca luna mai sa aduca mai multa efervescenta la bursa. Poate doar daca rezultatele pe primul trimestru sunt spectaculoase la mai multi emitenti.

Sursa: http://www.baniinostri.ro/dinrevista/pontul_saptamanii.php?ContentID=112