La bursa sibiana a derivatelor cea de-a doua sesiune de tranzactionare a lunii iulie a continuat cu linia ascendenta, fiind incheiate 2.908 tranzactii insumand peste 27.100 contracte futures, total ce l-a depasit cu 25 la suta pe cel din toata luna iulie 2005, informeaza Rompres.

in primele doua zile de tranzactionare ale lunii iulie a fost marcata o cota de lichiditate de 200 la suta in raport cu intreaga luna iulie din anul 2005. De altfel, inca de la debutul zilei s-a putut observa un apetit deosebit pentru tranzactionare, in prima ora a sedintei fiind transferate peste 7.500 contracte. La finalul zilei de marti, volumul in RON se cifra la aproape 47,7 milioane.

Interesul pentru instrumentele financiare derivate este evidentiat, totodata, de cresterea numarului de pozitii futures si options deschise ajuns la 67.664, remarcandu-se circa 4.000 pozitii futures noi. in acelasi timp, si scadenta decembrie se anunta deosebit de lichida, fapt sugerat de interesul manifestat de investitori pentru aceasta, in special prin prisma contractelor DETLV sau DERRC, dar si pentru unele SIF-uri. Din perspectiva preturilor, derivatele au evoluat pe o directie evolutiva.

Societatile de investitii financiare si-au pastrat atractivitatea, pentru acestea fiind transferat echivalentul a aproape 18,5 milioane de actiuni. Ele au furnizat, conform obiceiului din ultima vreme, si liderul zilei in clasamentul lichiditatii.

Este vorba despre derivatele pe activele SIF 5 Oltenia care au generat 7.879 contracte futures. Ultimele tranzactii cu DESIF 5 au fost efectuate la pretul de 2,16 lei/actiune pentru scadenta septembrie si 2,3 lei/actiune pentru scadenta decembrie. Conform acestora, DESIF 5 s-au apreciat cu 0,075 lei pentru scadenta in derulare si cu 0,14 lei pentu ultima scadenta din 2006. Aprecierea de 6,48 la suta pentru scadenta decembrie a produs un randament long intra-day ce a putut ajunge la aproape 54 la suta.

Citeste si:

La mica distanta s-au situat derivatele pe actiunile SIF 2 Moldova, preferate ca active suport pentru 7.765 contracte futures. si in cazul lor se evidentiaza cresteri ajunse la 0,0435 lei/titlu pentru scadenta din toamna si la 0,171 lei/actiune pentru cea din iarna. in urma acestora, DESIF 2 au fost cotate la inchidere la 1,8235 lei/actiune pentru septembrie si 1,991 lei/actiune pentru scadenta decembrie. Aprecierea pentru cea din urma, cifrata la 9,4 la suta a putut genera un randament long intra-day pe cumparare de pana la 68 la suta.

A fost adusa in centrul atentiei si evolutia foarte buna a DETLV, titluri pentru care interesul investitorilor este canalizat spre scadentele septembrie si decembrie, care au atras circa 63, respectiv 35,5 la suta din totalul de peste 6.100 contracte.

In aceste conditii, derivatele pe actiunile Bancii Transilvania au obtinut locul trei in clasamentul zilei. Ultimele tranzactii cu DETLV septembrie au fost realizate la un pret de 1,0786 lei pe actiune, care indica o apreciere de 0,0436 unitati. Pentru DETLV decembrie pretul de cotare s-a "fixat" la 1,175 lei/actiune, caz in care identificam o crestere de 0,11 lei/actiune.

O cota buna de transfer au bifat si DESIF 3 Transilvania cu 2.837 contracte, echivalentul a mai mult de 2,8 milioane de actiuni. Ele au fost cotate la 1,9885 lei/titlu pentru scadenta in derulare. Printre vedetele zilei s-au numarat si DERRC, pentru care cota de transfer a depasit echivalentul a 15 milioane de actiuni. Ele au inchis la 0,074 si 0,0826 lei/actiune.