"Mai" merge o cafea. Românii au băut cafea de 7 milioane de euro doar în luna mai

Sursa foto: 5 to go

"Mai" merge o cafea. Românii au băut cafea de 7 milioane de euro doar în luna mai

Cuprins Articol:
5 to go a raportat pentru luna mai 2026 vânzări de 7 milioane de euro, cel mai bun rezultat lunar din istoria rețelei. Compania spune că a avut zile cu peste 100.000 de clienți doar în cafenelele din România, după un început de an mai dificil pentru piața HoReCa, marcat de costuri mai mari și trafic mai redus în primele luni.

În primele cinci luni din 2026, 5 to go a înregistrat o creștere de 10% pe rețeaua de franciză, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, iar divizia de retail a crescut cu 40%, potrivit companiei.

5 to go are 770 de cafenele și pregătește alte 45 de deschideri

Rețeaua 5 to go numără în prezent 770 de cafenele, dintre care 45 au fost deschise de la începutul anului, atât în România, cât și pe piețele externe. Până la finalul lui 2026, compania are în plan încă 45 de deschideri.

În România, 5 to go își menține obiectivul de a deschide 100 de noi locații în 2026, cu accent pe consolidarea prezenței în nord-vestul țării. Din această primăvară, compania are un nou birou regional de franciză la Cluj, destinat comunicării cu francizații, susținerii operaționale locale, standardizării serviciilor și pregătirii echipelor.

Tot la Cluj funcționează și cea de-a doua Academie 5 to go din țară, prin care compania pregătește angajați și francizați și urmărește menținerea standardelor de brand.

„Primele două luni din 2026 nu au fost cele mai bune pentru 5 to go, iar la acest lucru au contribuit mai mulți factori, inclusiv vremea nefavorabilă, care a dus la un trafic mai scăzut în locații. În schimb, sezonul de primăvară a fost mult mai dinamic, iar luna mai a adus cele mai bune rezultate din istoria rețelei”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Bulgaria, principala direcție externă de investiții pentru 5 to go

Pe plan internațional, 5 to go este prezent în Bulgaria, Republica Moldova și Irlanda. În 2026, cea mai importantă direcție de investiții externe este Bulgaria, unde compania a alocat peste 500.000 de euro pentru dezvoltarea rețelei.

Până la finalul lunii iunie, 5 to go ar urma să ajungă la 8 locații operaționale în Ruse, Sofia, Varna și Nisipurile de Aur. Obiectivul pentru finalul anului este de 15 cafenele în Bulgaria.

În paralel, compania vizează 3 locații în Irlanda și 8 locații în Republica Moldova, piețe unde dezvoltarea va fi făcută gradual, în funcție de evoluția fiecărei zone și de profilul consumatorului local.

„Pentru noi, direcția rămâne de consolidare și accelerare în România, cu obiectivul de a ajunge la 1.000 de locații, și dezvoltarea accelerată a piețelor externe. Tratăm fiecare piață cu atenție și calibrăm conceptul acolo unde este necesar, cum se întâmplă în Bulgaria, unde trecerea la euro a adus creșteri importante ale costurilor și o inflație mai ridicată, ceea ce ne obligă să ne adaptăm din mers la această nouă zonă de prețuri”, a spus Radu Savopol.

5 to go testează concepte noi: matcha, bakery și cafea în stil italian

În prima parte a anului, 5 to go a lansat trei concepte noi în București: Atelier Matcha, 5 to go Bakery și Caffe Centrale.

Noile formate vizează momente de consum diferite, de la interesul pentru matcha și produse alternative pe bază de plante, până la zona de brutărie și experiența de cafea inspirată de barurile italiene de espresso.

Compania spune că aceste concepte sunt încă în testare și ar putea deveni linii de business separate în cadrul brandului 5 to go.

5 to go a fost lansat în 2015 de Radu Savopol și Lucian Bădilă. Compania se prezintă drept cel mai extins lanț de cafenele din Europa de Est și una dintre cele mai accesate francize din România.

Personalizate pentru tine