Valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara nu se poate cuantifica in calcularea inflatiei deoarece ea este caracterizata inca printr-o instabilitate greu de corectat pe termen scurt, considera Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Declaratia consilierului vine la scurt timp dupa ce Isarescu si-a manifestat ingrijorarea in legatura cu explozia preturilor la proprietatile imobiliare in zona de nord a Capitalei. "Avem de-a face cu un asset bubble", declara atunci guvernatorul.

Pretul corect, gandit aleator

In opinia lui Vasilescu, pe piata imobiliara trebuie reganditi factorii care determina conceptul de pret corect. "In prezent, nu se poate discuta despre un pret corect pe piata imobiliara deoarece raportul cerere-oferta este un factor de influentare doar pe termen scurt. Pentru a se putea discuta despre un pret echitabil ar trebui luati in calcul circa 11 indicatori care au influenta asupra unui asa-zis pret corect, printre care PIB-ul, rata inflatiei, productivitatea. In aceste conditii, BNR are dreptul sa intervina in piata cu reguli care sa reglementeze actuala stare impredictibila", a spus Adrian Vasilescu.

Si bancile vor avea de suferit

El a precizat ca singurul instrument prin care BNR poate interveni in piata imobiliara este politica de creditare si a apreciat ca o eventuala interventie este justificata, chiar daca preturile imobiliare nu sunt incluse deocamdata in cosul de consum, in functie de care se calculeaza rata inflatiei. "Romania are o mare ramanere in urma din acest punct de vedere, dar piata imobiliara este instabila si are fluctuatii nefiresti, care ar afecta grav curbele inflatiei si nu este cazul, deocamdata, sa fie inclusa in acest cos", a precizat Vasilescu.

El a adaugat ca principalul obiectiv al bancii centrale este stabilitatea preturilor si a inflatiei, iar faptul ca pretul caselor si al terenurilor nu intra in cosul de consum nu restrange dreptul bancii centrale de a incerca sa ajusteze dezechilibrele pietei imobiliare. Consiliul de Administratie al BNR a decis recent majorarea ratei rezervei minime la pasivele in lei si ridicarea dobanzii de politica monetara pana la 8,75%. Masurile bancii centrale sunt de natura sa descurajeze avansul creditului in lei.

Citeste si:

Interventie justificata

Este normal ca BNR sa se amestece indiferent ca operatorii pietei imobiliare vor sau nu. Le place sau nu, BNR se amesteca si se va amesteca in piata imobiliara", a afirmat Vasilescu. El a mentionat ca interventiile BNR sunt justificate prin necesitatea combaterii efectelor decalajului intre consum si oferta.

"Fiecare interventie a BNR este facuta cu inima stransa, pentru ca sunt interventii care taie din aripile bunastarii, deoarece creditele sunt o cale spre bunastare. BNR nu are insa alte solutii acum, in conditiile in care Romania se afla in fata unui decalaj dramatic intre consum si oferta de bunuri si servicii", a spus Vasilescu.

Banca centrala nu crede in boom-ul postintegrare

Vasilescu a mentionat ca foarte multi vanzatori privesc spre ianuarie 2007, data programata de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, si asteapta sa vina cetatenii straini sa cumpere case in Romania. "In Bucuresti sunt case mai scumpe decat in alte tari europene. Nu cred ca va veni cineva, de undeva, de unde poate sa cumpere mai ieftin, in Bucuresti, sa cumpere case mai scumpe", a mai afirmat oficialul BNR.

El a reamintit faptul ca depunerile romanilor in bancile din strainatate se apropie de un miliard de euro, ceea ce ar putea determina in perioada urmatoare o orientare a cererii interne spre piata externa. "Cei care asteapta sa vanda pentru cetatenii din Uniunea Europeana s-ar putea sa vada ca, in loc de cumparatori, vor veni pe piata romaneasca constructori care vor da alta perspectiva ofertei lor", a mai spus Vasilescu.