VB Leasing vrea ca incepand din acest an sa intre pe piata imobiliara si pe cea a flotelor de masini, a declarat, ieri, Razvan Diaconescu, administratorul societatii. "VB Leasing doreste sa intre anul acesta pe piata imobiliara si mai ales pe cea a flotelor de transport.

Dupa aderare se asteapta intrarea multor companii puternice care vor avea nevoie de aceste servicii", a spus Diaconescu. Se are in vedere, de asemenea, dezvoltarea departamentului de echipamente pentru procesarea metalelor, a plasticului si a lemnului.
Pe viitor, compania mai are in plan si pregatirea de noi oameni in domeniul leasingului, in special al leasingului second-hand.

In momentul de fata, VB Leasing se plaseaza printre primele cinci firme de leasing de pe piata romana, cu un capital de peste 806 milioane de euro inregistrat in 2004.

Cresterea anuala a numarului de contracte de leasing este de peste 29%, iar pentru anul in curs obiectivul este atingerea unei cresteri de aproximativ 50%.
Reprezentantii VB Leasing au prezentat ieri realizarile companiei dupa cinci ani de activitate pe piata de leasing din Romania.