Compania Generali Asigurari a anuntat numirea unui nou director general adjunct pentru asigurari generale, in persoana lui Luciano Cagnato. Acesta se afla pentru a doua oara in Romania, pe aceeasi pozitie, dupa ce in perioada 1992-1994 a participat, alaturi de Emil Boldus, la infiintarea societatii Generala.

“Am revenit in Romania dupa 13 ani si am gasit aici multe lucruri schimbate in bine, am gasit o piata a asigurarilor in miscare, o piata pregatita sa faca fata celor mai exigente cerinte ale clientilor. In perioada aceea concurenta insemna mai putin de 10 societati pe piata, iar astazi sunt peste 40 de companii de asigurare, semn ca lucrurile au evoluat”, declara Luciano Cagnato.

Luciano Cagnato lucreaza pentru Generali de peste 30 de ani. Aceasta vasta experienta a dobandit-o lucrand in diverse colturi ale lumii unde compania Generali este prezenta.

Citeste si:

Si-a inceput activitatea in cadrul Grupului Generali in anul 1975, ca Inspector de asigurari de bunuri in Venetia, apoi Inspector tehnic in Padova, iar timp de 3 ani a fost Underwritter asigurari de bunuri si asigurari de raspundere civila in Venetia.

Din anul 1984 a detinut functii de conducere (Director Executiv, Director Tehnic, Director General Adjunct) in cadrul companiilor Generali din Africa de Sud, Filipine, Mexic, Ecuador. Este absolvent al Facultatii de Limba si Literatura Straina, sectia Economie, din cadrul Universitatii din Venetia si a numeroase cursuri de asigurari in Barcelona, Londra si Paris.

Pe langa limba italiana, vorbeste trei limbi straine, engleza, franceza si spaniola, fapt ce i-a permis sa se adapteze cu usurinta solicitarilor in fiecare tara in care a lucrat.