Fostul presedinte si actionar principal al RAI Asigurari, Daniel Tudor, a fost ales de actionarii societatii de asigurari Ardaf in functiile de presedinte al Consiliului de Administratie si director general al Ardaf, a declarat pentru NewsIn, administratorul special al Ardaf, Radu Cocea.

Daniel Tudor a fost propus, pentru aceste functii, de catre actionarul majoritar al Ardaf, Tender SA.

"Daniel Tudor, fost presedinte si actionar al Roumanie Assurance International (RAI Asigurari), a dovedit ca este un bun profesionist in asigurari si am incredere in el ca va reusi sa aiba rezultate foarte bune la Ardaf. Va avea un contract de performanta, ca manager la Ardaf, si astept de la el sa determine dezvoltarea Ardaf la intregul potential al companiei. L-am ales tocmai pentru ca si-a lichidat, recent, participatia de la RAI Asigurari si nu mai constituie un concurent pentru Ardaf, pe piata asigurarilor", a spus, marti, pentru NewsIn, Ovidiu Tender, presedintele Tender SA.

Daniel Tudor a fost presedinte al CA si actionar principal la Roumanie Assurance International (RAI) si-a vandut, recent, participatia de 47,4% din actiunile RAI Asigurari, fondului ceh de investitii PPF Investments, la fel cum au facut si ceilalti actionari ai RAI Asigurari.

Actionarii Ardaf au mai decis, in adunarea generala extraordinara a actionarilor (AGEA) de miercuri, alegerea firmei KPMG ca auditor al Ardaf.

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a dispus, recent, inchiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala la Ardaf, dupa ce a constatat redresarea financiara a societatii.

Administratorul special al societatii de asigurari Ardaf a decis, pe 9 ianuarie 2007, inchiderea operatiunii de majorare a capitalului social cu suma de 100 milioane lei, respectiv, majorarea capitalului social de la 62.588.888,10 lei la 162.588.888,10 lei. La majorarea de capital de la Ardaf au fost subscrise si varsate integral un numar de un miliard actiuni, cu valoare nominala de 0,1 lei/actiune, la pretul de 0,1 lei/actiune.

Recenta majorare de capital de la Ardaf a produs cateva modificari in actionariatul companiei, cea mai importanta fiind cea a aparitiei unui nou actionar semnificativ, Daniel Voicu, care detinea, anterior majorarii de capital, doar 0,01% din titlurile companiei, iar in urma subscrierii la majorarea de capital de 100 milioane lei de la Ardaf, a ajuns sa controleze 15,87% din actiunile societatii.

Alte modificari in actionariatul Ardaf au fost reducerea pachetului de actiuni detinut la companie de catre Raiffeisen Zentralbank, de la 19,93% la 7,67% din titluri, reducerea pachetului Clairmont Holding Limited, de la 10,17% la 3,9% si cresterea pachetului detinut de Leo Overseas Ltd, de la 2,02% la 3,32%. O alta persoana fizica si-a marit detinerea la Ardaf, de la 0,01% la 3,09%, iar micii actionari ai companiei si-au redus participatia colectiva, de la 11,67% la 9,94%. Tender SA si-a mentinut pachetul de 56,19% din actiunile Ardaf, atat cat detinea si inainte de majorarea de capital.

Potrivit administratorului special al Ardaf, Radu Cocea, imediat dupa finalizarea majorarii de capital, Ardaf a trecut la la plata obligatiilor sale restante in ceea ce priveste despagubirile aferente contractelor de asigurare incheiate de companie, obligatii care se ridicau la suma de aproape 70 milioane lei, din care 30 milioane lei reprezentau obligatii pe termen scurt.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri