In deschiderea sedintei valutare de marti, euro era cotat la 3,3520-3,3550 lei, in usoara urcare fata de luni seara, iar in prima parte a sedintei cotatia leului a fluctuat intre 3,3480 si 3,3550 lei/euro. In jurul orei 14:30, euro se cumpara cu 3,3540 lei.

"S-a depreciat usor si forintul la peste 250 unitati/euro, dar a fost mai degraba o apatie a investitorilor, iar cursul s-a miscat foarte putin", a spus dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu, potrivit NewsIn.

Cursul afisat marti de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3,3550 lei/euro, descrie o depreciere a monedei nationale cu aproape un ban (0,21%) fata de euro, de la 3,3479 lei/euro, cat era luni.

Pe pietele internationale, dolarul s-a mentinut, in prima parte a zilei de marti, la cotatii de putin peste 1,40 dolari/euro, iar in jurul orei 14:30, ora Romaniei, cotatia era de 1,4029 dolari/euro.

Citeste si:

Cursul afisat marti de BNR arata o depreciere a monedei nationale cu aproape doi bani (0,7%) fata de dolar, de la 2,3765 lei/dolar, cat era luni, la 2,3922 lei/dolar.

Banca centrala a afisat in prima parte a zilei de marti un nivel al dobanzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 6,38% pe an, fata de 6,93% pe an cat era in ziua precedenta, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobanda a coborat la 7,19% pe an, de la 7,77% pe an cat era luni.

Dobanzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) in lei erau in prima parte a zilei de marti de 6,50-7,50% pe an, in scadere usoara ca efect al miscarii de luni a bancii centrale, care a anulat licitatia pentru depozite la doua saptamani. "Au ramas aceeasi in piata, iar cum plasatorii de bani nu mai au BNR in spate, dobanzile au scazut", a explicat Constantinescu.