Jucatorii de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) n-au prea avut apetit pentru tranzactii saptamana trecuta. Si este de inteles, dat fiind ca in aceasta perioada s-au intamplat evenimente negative majore.
Pornind de la latura externa, votul negativ dat Constitutiei europene de catre francezi si olandezi, trecand prin scandalul Petromidia si terminand cu brambureala creata pe piata de capital de Codul Fiscal. Toate aceste aspecte au contribuit la scaderea valorii totale zilnice de tranzactionare cu 32%, dupa cum remarca brokerii de la Intercapital Invest.

Indicele BET, care urmareste evolutia celor mai performante zece companii, a pierdut 0,77%. Scaderea s-a datorat, intr-o oarecare masura, companiei Rompetrol Rafinare, pe fondul anchetarii presedintelui acesteia, Dinu Patriciu.

Societatea petroliera a fost cea mai tranzactionata din piata in aceasta perioada, insa valoarea medie zilnica a transferurilor a scazut, nefiind mai mare de 111 miliarde de lei. Indicele BET-C, indicatorul tuturor societatile de pe piata, a pierdut si el 0,09%.

"Piata demonstreaza inca o data nepasarea si nehotararea jucatorilor fata de actiunile listate la BVB", declara directorul general al Intercapital Invest, Razvan Pasol. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a reusit sa castige 1,24% saptamana trecuta.

"Miza a fost, pe langa majorarea pragului, posibila lansare la privatizare a BCR. Insa si acest proces va fi de durata si va avea un efect pozitiv concret asupra SIF-urilor, pe termen mediu si lung, dupa ce privatizarea va fi finalizata cu succes si actiunile bancii vor fi prezente pe o piata organizata", afirma brokerul.

Scaderea de la inceputul saptamanii a afectat si alte actiuni considerate performante, precum Banca Transilvania.

Dupa nivelul minim de 6.650 lei/actiune, titlurile au revenit la valoarea

de peste 7.000 lei/actiune, ceea ce o mentine atractiva, mai ales ca societatea isi majoreaza capitalul social. Brokerii spun ca este chiar mai ispititoare decat BRD si decat unele banci din tarile vecine, precum OTP Bank.

Ponderea de tranzactionare a SIF-urilor s-a redus saptamana trecuta cu 40%, potrivit unei analize a Intercapital Invest. Cel mai cautat SIF ramane SIF 5 Oltenia, societatea fiind si cea mai subevaluata.

Agentii de brokeraj sunt de parere ca, saptamana viitoare, este posibil ca SIF-urile sa revina in atentia jucatorilor, deoarece AVAS va publica anuntul de privatizare a BCR, cele cinci societati de investitii financiare avand in portofolii actiuni substantiale ale bancii. Totusi, "trebuie manifestata prudenta", spune Razvan Pasol, "si trebuie urmarit daca SIF-urile rezista la niveluri peste care s-au intors de fiecare data in ultimele doua luni".

Brokerul crede ca este posibil sa asistam, in continuare, la fluctuatii ale titlurilor Rompetrol Rafinare, in functie de datele ce vor aparea in legatura cu anchetarea managementului rafinariei.

O companie care va putea starni interesul in piata este Alro Slatina (simbol ALR), care, la AGA din 23 iunie a.c., se va propune majorarea capitalului social cu circa 87% prin aport in numerar. Revenita la tranzactionare in sedinta de vinerea trecuta, cotatia ALR a urcat cu 15%, pana la nivelul de 43.700 lei/actiune.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri