Leul s-a intarit cu peste 2 bani (0,6%) spre inchiderea sedintei de ieri fata de finalul saptamanii trecute, pana la 3,6480 lei/euro, pe fondul dobanzilor ridicate la depozitele interbancare ce au ridicat interesul investitorilor, sustin dealerii.
Potrivit cursului de referinta afisat de banca centrala, moneda nationala s-a apreciat luni cu 0,65% pana la 3,6521 lei/euro, fata de vineri, cand BNR afisase un curs de referinta de 3,6760 lei/euro.

In primele tranzactii de luni, leul s-a apreciat de la 3,6785 la 3,6650 lei/euro, dupa care a oscilat in acest interval cu o usoara tendinta de apreciere, pe fondul dobanzilor ridicate de pe piata interbancara, de 11-13% pe an, mult mai mari decat cele de pe celelalte piete din regiune. Ulterior, leul a continuat sa se aprecieze treptat, iar la ora 18:00, bancile cumparau pe pietele externe un euro cu 3,6480 lei si il vindeau cu 3,6520 lei.

"Leul nu pare sa aiba o tendinta pe termen scurt, are oscilatii restranse si dese, insa este posibila o apreciere pe termen mai lung, in conditiile in care piata pare sa se mai fi calmat. Principalele fluctuatii in regiune le-am vazut tot pe forint, care s-a intarit, in aceasta sedinta, pana la 263,80 forinti/euro, pentru ca apoi sa se deprecieze din nou, la sfarsitul zilei, spre 267,30 forinti/euro", a declarat dealerul sef Bancii Transilvania, Ioan Birle, citat de NewsIn.

In plus, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a organizat luni o noua licitatie, in care a atras de la doua banci o suma mica, de 80 milioane lei, in depozite la doua saptamani si cu o dobanda egala cu cea de politica monetara, ceea ce sugereaza ca banca centrala favorizeaza, in continuare, o tendinta de apreciere a leului, apreciaza dealerii din piata.

Cursul afisat luni de banca centrala arata o depreciere cu aproape 3 bani (1,12%) a monedei nationale fata de dolar, de la 2,5381 lei/dolar, cat era vineri, la 2,5095 lei/dolar.

Pe pietele internationale, dolarul a oscilat intre 1,4482 si 1,4578 dolari/euro, iar la 18:00 ora Romaniei, cotatia era de 1,4493 dolari/euro.

Banca centrala a afisat, in prima parte a zilei de luni un nivel al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,72% pe an, fata de 9,84% pe an cat era vineri, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut, la 12,24% pe an, de la 10,94% pe an.

Dobanzile interbancare la depozitele pentru o zi, de tip overnight, au scazut, in a doua parte a sedintei, catre nivelul dobanzii de politica monetara de 9% pe an, in conditiile in care tranzactiile interbancare se efectuau in prima parte a zilei de luni la dobanzi de 11-13% pe an, pe fondul lichiditatii scazute din piata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri