"Alte valute din regiune, precum zlotul sau forintul, s-au apreciat. Leul nu a reactionat la fel, dar cred ca este o tendinta punctuala, probabil deoarece suntem aproape de sfarsitul semestrului", a declarat dealerul Bancii Transilvania, Florin Bota, citat de NewsIn.

Moneda nationala s-a apreciat brusc, inainte de deschiderea pietei locale, de la 3,6730 lei/euro la cotatii mai mici de 3,67 lei/euro, la care s-a mentinut pana dupa-amiaza, cand cursul a inceput sa urce din nou, spre 3,68 lei/euro. La ora 16:50, bancile cumparau un euro cu 3,67 lei si il vindeau cu 3,6750 lei.

Cursul de referinta afisat vineri de banca centrala indica, insa, o apreciere usoara, cu 0,12%, a monedei nationale fata de euro, pana la 3,6688 lei/euro.

Citeste si:

Fata de dolarul american, cursul anuntat de BNR arata o apreciere a leului cu doi bani (0,83%), pana la 2,3525 lei/dolar, de la 2,3723 lei/dolar, cat era joi.

Pe pietele internationale, moneda americana a pierdut in mod constant teren, de la cotatii apropiate de 1,55 dolari/euro pana peste 1,56 dolari/euro. La 16:50, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,5598 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,24% pe an, cu mult peste cel de 6,43% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 9,74% pe an, de la 6,93% pe an, cat era joi.