Moneda nationala a pierdut jumatate de ban spre finalul sedintei in raport cu nivelul din seara precedenta, pana la 3,5750 lei/euro, in ton cu regiunea, pe fondul datelor nefavorabile despre piata imobiliara din SUA si scaderii indicilor bursieri, sustin dealerii.
"Leul s-a mentinut la aproximativ acelasi nivel in cea mai mare parte a zilei. Usoara depreciere de la finalul sedintei, in ton cu evolutia regiunii, a fost determinata de publicarea unor date nefavorabile despre piata imobiliara din Statele Unite si de scaderile din piata de capital", a declarat dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu, citat de NewsIn.

In primele ore ale sedintei valutare, euro s-a depreciat de la cotatii apropiate de 3,59 lei/euro pana la 3,57 lei/euro, mentinandu-se in apropierea acestui nivel pentru restul sedintei. La ora 17:30, euro era cotat cu 3,5765-3,5815 lei.

Cursul de referinta afisat de BNR arata o apreciere cu peste un ban (0,34%) a leului in fata dolarului, pana la 3,5721 lei/euro, respectiv o intarire nesemnificativa a monedei nationale in fata celei americane, pana la 2,2769 lei/dolar, de la 2,2783 lei/dolar, cat era miercuri.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat dupa 9:00, ora Romaniei, de la 1,5707 dolari/euro pana la cotatii apropiate de 1,5650 dolari/euro, insa a pierdut teren spre finalul zilei, dupa publicarea datelor despre vanzarile de case vechi din SUA. La 17:30, ora Romaniei, euro era cotat la 1,5704 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,54% pe an, cu mult peste cel de 5,98% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 11,04% pe an, de la 6,48% pe an, cat era miercuri.

Dobanzile interbancare au crescut pana la 10,5-11% pe an, revenind peste nivelul dobanzii de politica monetara, de 10% pe an, in prima zi a noii perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri