BCR a lansat un pachet de produse si servicii bancare pentru studentii la zi cu varste pana in 30 de ani, pentru care si-a propus 30.000 de clienti pana la finalul acestui an, a declarat directorului departamentului pentru dezvoltare afaceri si produse retail de la BCR, Sorin Mititelu.
Pachetul "Gaudeamus BCR" este format din cont curent, card de debit si acces la serviciile 24 Banking BCR.

"Obiectivul nostru pe termen mediu - intre 1 si 3 ani - este sa avem o cota de piata pe acest tip de produse de 30%. Vrem sa avem o pozitie majora, dar piata este atomizata, este greu de spus, momentan, cine este lider", a declarat Mititelu, care a precizat ca, in prezent, exista aproximativ 500.000 de studenti care urmeaza cursuri la zi.

In prezent, BCR are circa 60.000 de clienti studenti care, in mare parte, folosesc doar cardul dedicat lor. Pachetul nu include inca un produs de creditare.

"Deocamdata, creditele destinate studentilor se acorda pe baza veniturilor parintilor. Insa, in momentul in care vor putea fi acceptate si veniturile obtinute de studenti, pachetul va include si creditare", a mai spus Mititelu.

BCR nu percepe, pentru deschiderea si administrarea produselor din pachet, niciun comision. Comisionul este zero inclusiv pentru plata facturilor si pentru interogarea soldului la ATM-urile BCR.

Pachetul Gaudeamus ofera doua tranzactii gratuite pe luna pentru Alo 24 Banking BCR sau Click 24 Banking BCR si tot doua tranzactii gratuite pe luna pentru retragerea de numerar de la ATM-urile BCR.

Prin cardul BCR Visa Electron Euro<26 pachetul ofera si discount-uri la comerciatii din tara si din Europa, precum si asigurare medicala gratuita.

BCR, membra a grupului Erste, gestioneaza active de peste 17,5 miliarde euro, avand in prezent 609 de unitati de retail deschise in majoritatea oraselor cu peste 10.000 de locuitori. Clientii corporate beneficiaza de serviciile BCR prin 52 de centre de afaceri corporate dedicate IMM-urilor si companiilor mari.

BCR emite 23 tipuri de carduri de credit si de debit si are instalata cea mai mare retea nationala de ATM si POS - peste 1.600 de bancomate si peste 14.000 de terminale electronice operationale la comercianti pentru plata cu card.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri