Dobanda la creditele in lei acordate clientilor se face pe baza ratei ROBOR din piata monetara, la care se adauga marja bancii, anunta NewsIn.

"Daca dobanzile vor continua sa creasca la niveluri foarte ridicate, am putea lua o decizie referitoare la dobanzile la creditele in lei, pe care le vom lega la dobanda de referinta ROBOR de dinainte de aceasta perioada. Ar fi o decizie care ar proteja clientii", a spus Mititelu, adaugand ca o astfel decizie ar putea fi luata la inceputul lunii noiembrie.

El a precizat ca Banca Comerciala Romana (BCR) calculeaza dobanzile variabile la creditele in lei semestrial.

"Ultima perioada luata in calcul a fost din aprilie pana in octombrie. Incepand cu luna aceasta (octombrie, n.r.) insa, dobanzile au inceput sa creasca simtitor", a mai spus Mititelu.

In ceea ce priveste ritmul creditarii, Mititelu considera ca imprumuturile vor continua sa creasca mai repede decat economisirea si anul viitor.

"Ritmul de crestere pe partea de active a BCR este mult mai rapid fata de cresterile pe segmentul de pasive. Cred ca si in 2009 situatia va fi asemanatoare, in ciuda noilor norme de creditare impuse de banca centrala", a spus Mititelu.

Citeste si:

La jumatatea acestui an, BCR anuntase o crestere cu 10,4% a creditelor acordate, pana la 40,73 miliarde lei (11,2 milioane euro), fata de finalul anului trecut si un avans de 44,4% a creditelor fata de primul semestru din 2007.

Depozitele atrase de la clienti au crescut cu 6,8% in intervalul decembrie 2007-iunie 2008, pana la 32,3 miliarde lei (8,9 miliarde euro).

Raportul credite/depozite a inregistrat o crestere pana la 126% la 30 iunie 2008, de la 121,9% la sfarsitul anului 2007.

O decizie similara privind calculul dobanzilor variabile la credite in lei a luat si Piraeus Bank, care, la jumatatea lunii octombrie, a anuntat ca va calcula dobanzile pe baza dobanzii de referinta ROBOR la trei luni din 16 octombrie, de 15,97% pe an, la care se adauga marja bancii.

Dobanzile pe piata interbancara au crescut pe parcursul lunii octombrie pana la peste 100%, in cazul contractelor de tip swap, facute de nerezidenti, insa bancile realizau putine tranzactii la aceste niveluri, situatie amplificata si de sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii, in data de 23 a lunii.

In acest context, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a decis, pe 23 octombrie, ca poate suspenda publicarea cotatiilor ROBID/ROBOR, daca ROBOR depaseste cu peste 25% dobanda la facilitatea de credit, pentru a proteja clientii cu credite in lei indexate la ROBOR de majorarile nejustificate de dobanda, dupa ce mai multe banci majorasera deja nivelul dobanzilor la credite in lei, atat pentru creditele noi, cat si pentru cele aflate in curs de derulare.