Creditarea populatiei si firmelor de catre banci a continuat sa incetineasca puternic in decembrie, dupa evolutia negativa din precedentele doua luni, arata datele publicate de banca centrala, care semnaleaza impactul restrangerii finantarii si noului regulament al BNR.
Creditul neguvernamental insuma, la finalul lunii decembrie, 198,086 miliarde lei (49,7 miliarde euro), fata de 195,131 miliarde lei in 30 noiembrie.

La valoarea echivalata in lei, creditele acordate de banci populatiei si firmelor au crescut in decembrie cu 1,5%, insa la valori exprimate in euro, creditul neguvernamental a scazut cu aproape 2 miliarde euro, de la 51,6 miliarde euro in noiembrie la 49,7 miliarde euro in decembrie, potrivit NewsIn.

Rata anuala de crestere a creditului neguvernamental a cazut in decembrie la 33,7%, de la 38,3% in noiembrie, 44,8% in octombrie si 50,5% in septembrie. In sase luni, ritmul anual de crestere a creditarii a coborat cu 29,7 puncte procentuale, de la nivelul de 63,4% atins in iunie 2008.

In termeni reali, tinand cont de inflatie, cresterea anuala a creditarii s-a injumatatit in jumatate de an, de la 50,5% in iunie pana la 25,8% in decembrie 2008, potrivit statisticilor BNR.

Astfel, datele BNR indica o scadere cu 2,1% in termeni nominali (si cu 2,4% in termeni reali) a valorii creditelor in lei in decembrie fata de luna precedenta, pana la 83,7 miliarde lei (21 miliarde euro) si o crestere cu 4,4% a valorii echivalate in lei a imprumuturilor in valuta, la 114,4 miliarde lei (28,7 miliarde euro). Insa exprimat in euro, creditul in valuta a scazut in decembrie cu 1%.

La cursul de referinta al BNR de la sfarsitul lui decembrie, de 3,9852 lei/euro, moneda unica europeana era mai scumpa cu 5,4% (peste 20 de bani) fata de nivelul din 30 noiembrie, de 3,7794 lei/euro.

La inceputul lui octombrie a inceput sa fie aplicat noul regulament de creditare a populatie al BNR - Regulamentul nr. 11 din 19 august 2008 -, care a modificat si completat un regulament mai vechi al BNR privind limitarea riscului de credit la imprumuturile destinate persoanelor fizice. Acesta a impus cerinta ca bancile sa solicite clientilor fise fiscale si sa stabileasca diferentiat gradul maxim de indatorare.

Insa oficialii BNR pun incetinirea creditarii mai degraba pe seama problemelor de finantare ale bancilor.
Pe partea de credite in lei, scaderea a fost in decembrie de 0,9% la imprumuturile acordate populatiei si de 3,3% la cele date firmelor, care au ajuns la 40,9 miliarde lei, respectiv 42,7 miliarde lei. Rata anuala de crestere a coborat in decembrie la 22% la creditele in lei pentru populatie si la 25,2% la cele pentru firme.

Pe componenta in valuta, cel mai mult au crescut in decembrie imprumuturile acordate populatiei, cu 4,9% fata de luna precedenta, pana la 58,3 miliarde lei (14,6 miliarde euro), insa avansul este doar la valoarea echivalenta in lei. La valori exprimate in euro, a fost intregistrata o usoara scadere. Cresterea anuala pe acest segment a incetinit la 53,6%, de la 59,1% in noiembrie si 74,4% in octombrie.

Creditele in valuta acordate firmelor au crescut in decembrie cu 3,8%, la valori exprimate in lei, pana la 56,15 miliarde lei (14,1 miliarde euro), insa s-au comprimat la valori in euro.

Evolutia din decembrie a generat o noua modificare a raportului dintre leu si alte monede in cadrul creditului neguvernamental, imprumuturile in valuta marindu-si ponderea la 57,76% din total, de la 56,18% in noiembrie. Creditele in lei au ajuns sa cantareasca 42,24%.

Creditul guvernamental (al administratiei centrale, administratiilor locale, administratiilor sistemelor de asigurari sociale) a crescut puternic in decembrie, cu 31,8% fata de luna anterioara, la 17,27 miliarde lei, pe fondul adancirii deficitului bugetar, la 5,2% din PIB, dupa primele estimari. Ritmul anual de crestere s-a dublat, ajungand la 80,4% in decembrie, de la 39,8% in noiembrie.

Masa monetara in sens larg (M3) - care cuprinde numerarul in circulatie, depozitele overnight, depozitele cu durata initiala de pana la doi ani inclusiv si alte instrumente financiare - a crescut in decembrie cu 5,7% fata de luna anterioara, pana la 174,135 miliarde lei (echivalentul a 43,7 miliarde euro).

Fata de decembrie 2007, M3 a crescut in ultima luna a anului trecut cu 17,6%, ritm mult inferior celui din intervalul noiembrie 2007-noiembrie 2008, de 21%.

Ritmul anual de crestere al M3 s-a temperat semnificativ - cu 22,1 puncte procentuale - fata de mai 2008, cand avansul ajunsese la 39,7%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri