Moneda nationala ar putea incheia anul la 4,50 lei/euro, in urcare de la 4 lei/euro la finalul lui 2008, iar cursul mediu de schimb din 2009 ar putea fi tot de 4,50 lei/euro in acest an, peste nivelul de 3,70 lei/euro de anul trecut, potrivit datelor publicate de UniCredit Group.
Atingerea unui curs mediu de 4,50 lei/euro in 2009 ar presupune ca leul sa se deprecieze peste acest nivel in decursul acestui an, in conditiile in care de la inceputul lunii ianuarie pana in prezent cursul a oscilat intre 4 si 4,30 lei/euro, informeaza NewsIn.

Analistii UniCredit mai prognozeaza in raport ca leul se va aprecia treptati, in 2010, astfel incat cursul mediu din anul viitor sa se situeze la 4,40 lei/euro, pentru ca pana la finalul lunii decembrie 2010, cursul euro sa scada la 4,30 lei.

Guvernul actual si-a proiectat bugetul de stat pe 2009 la un curs mediu de 4 lei/euro, in timp ce pentru 2010 ia in calcul un curs mediu de 4,09 lei/euro.

Deficitul de cont curent s-ar putea tempera la 9,8% din PIB

Deprecierea monedei nationale, corelata cu scaderea exporturilor, dar si a importurilor, precum si cu ieftinirea energiei ar putea determina corectia deficitului de cont curent al Romaniei.

Astfel, analistii UniCredit sunt de parere ca deficitul de cont curent s-ar putea tempera de la 12,7% din produsul intern brut (PIB) - respectiv 17,4 miliarde euro - cat a fost estimat pentru 2008, la 9,8% din PIB (12,3 miliarde euro) in 2009. In 2010, UniCredit se asteapta ca deficitul de cont curent sa se restranga la 11,5 miliarde euro, adica 8,1% din PIB.

"Cu toate acestea, deficitul de cont curent va ramane una dintre sursele majore de ingrijorare, tinand cont de restrangerea fluxurilor de capital la nivel mondial. Acoperirea cu investitii straine directe a deficitului de cont curent ar putea scadea la aproape 40% in 2009, fapt ce ar putea duce la diminuarea rezervelor valutare", se mai arata in raportul UniCredit Group.

Analistii grupului prevad ca investitiile straine directe se vor injumatati la 4,5 miliarde euro in 2009 (reprezentand 3,6% din PIB) de la 9,6 miliarde euro anul trecut (7% din PIB), urmand sa creasca usor la 4,7 miliarde euro in 2010, cand insa vor cantari doar 3,3% din PIB.

Comisia Nationale de Prognoza (CNP) a estimat un deficit de cont curent de 12,2% din PIB pentru 2008, de 10,3% din PIB in 2009, respectiv de 9,5% din PIB in 2010. In ce priveste investitiile straine directe, CNP a estimat ca acestea vor fi de 7,1 din PIB (9,93 miliarde euro) in 2008, de 4,2% din PIB (6,05 miliarde euro) in 2009, respectiv de 5,2% din PIB (8,37 miliarde euro) in 2010.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri