Comisia Europeana (CE) se asteapta ca Romania sa respecte termenul de liberalizare a contului de capital, respectiv acordarea accesului nerezidentilor la depozitele in lei pe termen scurt pana la mijlocul acestui an, potrivit Delegatiei CE la Bucuresti.
"Nu avem cunostinta de o cerere a autoritatilor romane pentru o noua amanare a liberalizarii accesului nerezidentilor la depozitele in lei si ne asteptam ca aceasta sa fie realizata potrivit programului, in prima jumatate a anului 2005", a declarat pentru Mediafax purtatorul de cuvant al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Angela Filote.

La inceputul anului trecut, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a amanat urmatoarea etapa de liberalizare a contului de capital si a stabilit, prin Regulamentul Valutar, ca nerezidentii vor avea acces la depozitele in lei pe termen scurt cel mai tarziu la data de 10 aprilie 2005.
Intr-un document ulterior al Comisiei Europene se precizeaza ca "s-a luat act de angajamentul BNR" privind liberalizarea depozitelor bancare pana la jumatatea anului 2005.

Reprezentantul FMI la Bucuresti, Graeme Justice, a declarat, recent, ca liberalizarea totala a contului de capital in prima jumatate a acestui an nu poate fi luata decat in conditiile in care se reduc serios cheltuielile guvernamentale.

Pe de alta parte, surse apropiate negocierilor cu Fondul Monetar International au afirmat, cu cateva zile in urma, ca banca centrala isi mentine pozitia privind acordarea accesului nerezidentilor la depozitele in lei pe termen scurt, in prima parte a acestui an, considerand inoportuna o noua amanare a liberalizarii contului de capital.

Oficalii bancii centrale s-au abtinut de la comentarii, argumentand ca opinia BNR va fi cunoscuta numai dupa finalizarea negocierilor cu FMI.