Persoanele fizice si firmele pot sa isi majoreze castigurile obtinute la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), avand la dispozitie credite acordate de casele de brokeraj (SSIF), cu care pot cumpara actiuni ale societatilor listate. Noua operatiune este numita tranzactie in marja si va putea fi efectuata la BVB, cel mai probabil incepand din primele luni ale anului 2006. Deocamdata Bursa a clarificat reglementarile in chestiunea tranzactiilor in marja, dar aplicarea in piata va fi posibila dupa aprobarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Daca acum investesti in 1.000 de actiuni ale unei societati listate la BVB si castigi circa 10%, prin introducerea marjei vei putea sa cumperi 2.000 de actiuni, accesand un credit de la casa de brokeraj la care apelezi, iar castigul tau va fi in acest caz dublu, deci 20%, din care, desigur, platesti dobanda si impozitul, explica brokerii.

Doar 11-12 case de brokeraj vor putea oferi credite clientilor proprii pentru cumpararea de actiuni sau obligatiuni listate la Bursa, dupa aprobarea Regulamentului de tranzactionare in marja de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Numai cel mai bine capitalizate SSIF-uri vor putea incheia tranzactii in marja, respectiv cele care au un capital social maxim, de 530.000 euro, si sunt abilitate sa realizeze operatiuni cu toata gama de instrumente bursiere, a declarat, pentru Averea, Stere Farmache (foto), directorul general al Bursei. Creditarea se va putea face dupa reguli clare, enuntate in regulamentele CNVM, la care Bursa a adus reglaje specifice pietei de capital. Este vorba despre masuri puse la dispozitia SSIF-urilor pentru a administra aceste riscuri pentru ca tranzactiile in marja si administrarea corecta a creditelor presupun riscuri, a explicat Stere Farmache.

Regulamentul pentru tranzactii in marja a fost aprobat in Adunarea Generala comuna a BVB si Rasdaq, ne-a declarat Septimiu Stoica, membru in Consiliul de Conducere al Bursei.

Ulterior, pana in anul 2007, SSIF-urile vor trebui sa isi majoreze capitalul social la 750.000 euro pentru a putea credita clientii prin tranzactii in marja, a declarat Stere Farmache.

Incepand din 2006, BVB va diversifica gama de instrumente financiare oferite, urmand sa introduca, in premiera, imprumuturile in actiuni si vanzarile scurte (short). Introducerea noii tehnici inseamna largirea gamei de instrumente financiare tranzactionate la BVB, intr-un moment in care piata a atins un anumit nivel de maturitate ce impune schimbari. Aceasta largire a tehnicilor nu era posibila in urma cu cativa ani din cauza ca ar fi generat mai multe probleme decat beneficii, acum BVB a ajuns la acel nivel de dezvoltare la care aparitia tranzactiilor in marja este benefica, spune directorul general al Bursei. In acest moment, clientii au la dispozitie instrumente relativ limitate de tranzactionare la BVB, spre deosebire de Bursa de la Sibiu pentru derivate (unde se lucreaza in marja).

Sefii caselor de brokeraj sustin ca primele tranzactii in marja se vor incheia abia in primul trimestru din 2006, chiar daca exista cereri suficiente din partea clientilor lor, atat persoane fizice, cat si persoane juridice. La CNVM lucrurile se misca foarte greu si, desi asteptam noul Regulament pentru tranzactii in marja de ani intregi, cred ca acest tip de operatiuni va intra la BVB abia in primul trimestru din 2006, ne-a declarat Razvan Pasol, presedintele SSIF Intercapital Invest.

Potrivit acestuia, BVB inregistreaza intarzieri in sectorul de piata al creditarii clientilor fata de alte state din zona, membre in Uniunea Europeana, respectiv Ungaria si Polonia. Intarzierile se datoreaza faptului ca persoanele de la CNVM nu sunt deschise la lucruri noi si va dura pana vor aproba noul Regulament aprobat de BVB si oricum trebuie realizate niste teste inainte de lansare, ne spune Razvan Pasol. Acest tip de tranzactii, asteptate in bursa, nu a functionat din cauza ca norma legala nu plasa decizia in perimetrul institutiilor pietei de capital, apoi s-a aprobat cadrul legal ce permitea creditarea clientilor intr-un plafon hotarat de Banca Nationala Romana, care, totusi, timp de 7-8 ani, in ciuda diligentelor noastre, nu a reusit sa stabileasca aceasta valoare, a mai spus Septimiu Stoica.

La Sibiu sunt deja tranzactii in marja cu derivate

Tranzactiile in marja sunt o premiera pentru BVB, dar in Romania acest instrument este deja folosit cu succes la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS), in tranzactii mai complexe, tip futures si options pe valute, pe indici bursieri si pe cele mai tranzationati titluri de la BVB, fiind numite generic contracte pe derivate. In prima faza, la BVB sunt asteptate tranzactii in marja numai pe actiuni, dar ulterior, prin fuziunea cu BMFMS programata tot pentru 2006, este posibil sa se incheie tranzactii in marja pentru derivate si la BVB, prin SSIF-urile autorizate.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri