Imprumutul acordat de catre BERD va permite companiei sa vina in intampinarea cererilor pentru produse de leasing ale IMM-urilor din Romania si de asemenea, sa isi extinda portofoliul de produse. Proiectul va aborda constrangerile de finantare cu care se confrunta companiile locale, in special intreprinderile din domeniul agricol si fermierii din zonele izolate ale tarii, se arata in comunicatul BERD.

„Acesta este primul proiect de leasing in Romania care se adreseaza IMM-urilor din zona rurala. Proiectul va facilita accesul la finantare pentru antreprenorii romani si va contribui la consolidarea sectorului de leasing din tara", a declarat Claudia Pendred, director BERD pentru Romania.

Finantarea pentru IMPULS-Leasing Romania IFN SA este acordata in cadrul Facilitatii UE/ BERD de Finantare pentru IMM-uri.

"Dupa doi ani dificili pentru industria de leasing, ILRO se extinde dincolo de afacerile sale standard prin acordarea de finantari leasing pentru IMM-uri din domeniul agricol, respectiv pentru fermieri si intreprinderile rurale. Aceasta noua linie de afaceri este asistata de imprumutul BERD si de programul de asistenta tehnica oferit de UE, care ajuta ILRO sa isi construiasca puncte forte in produsul de finantare leasing pentru agricultura", a declarat Razvan Diaconescu, director general al Impuls Leasing Romania IFN SA.

Citeste si:

De la inceputul activitatii sale in Romania, BERD a alocat imprumuturi de peste 5 miliarde euro diferitelor sectoare din economia tarii, imprumuturi care au atras investitii de inca 9 miliarde euro.

Impuls-Leasing Romania IFN SA este una din cele cinci filiale nationale ale grupului elvetian Impuls Leasing International AG, care a inceput operatiunile in Romania in aprilie 2007 si a devenit in scurt timp una dintre companiile de leasing din top sapte in Romania.