Google a lansat reteaua de socializare Google+, cel mai curajos efort de pana acum al companiei de a detrona Facebook si de a-si perpetua dominatia pe internet, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Google a incercat de mai multe ori, fara succes, sa-si contureze o prezenta solida pe piata retelelor sociale. Google+ reprezinta cea mai ambitioasa incercare a companiei in aceasta directie de la inceputul mandatului de director general al lui Larry Page, in luna aprilie.

Page a introdus retelele sociale printre principalele prioritati ale Google, operatorul celui mai mare motor de cautare pe internet din lume, a carui pozitie ca principala poarta de acces catre informatia online este amenintata de popularitatea tot mai mare a serviciilor ca Facebook si Twitter.

"In trecut, si-au permis sa faca greseli cu initiativele de socializare.
Nu mai au acest lux. Companiile care au succes in zona sociala a internetului vor castiga vizitatorii si accesarile, vor obtine fidelitatea utilizatorilor si, in final, banii din publicitate care sunt acum atat de importanti pentru Google", comenteaza Ray Valdes, analist la Gartner.

Platforma Google+ este disponibila pentru testare, iar structura este similara cu cea a Facebook, construita in jurul fotografiilor de profil si fluxurilor de informatii despre prietenii utilizatorului si despre subiectele care il intereseaza.

Analistii considera ca va fi dificil pentru oricine sa convinga internetul sa adere la un nou serviciu de socializare online.

"Va fi o batalie la deal pentru Google, din cauza efectelor de retea ale Facebook. Cu cat Facebook atrage mai multi utilizatori, cu atat mai greu va fi pentru Google sa-i fure", comenteaza un analist al Hudson Square Research, adaugand insa ca popularitatea Google pe cautari online si e-mail ar putea ajuta compania in zona retelelor sociale.




Potrivit unor firme de cercetare, Facebook are in prezent circa 700 milioane de utilizatori.

Pentru a-si diferentia serviciu de cel al Facebook, Google sustine ca propria retea de socializare are o abordare superioara fata de intimitate si de securitatea datelor utilizatorilor, chestiune care a declansat in trecut numeroase controverse pentru ambele companii.
O caracteristica importanta a Google+ este organizarea prietenilor si cunostintelor in asa-numite "cercuri", utilizatorul avand optiunea sa publice poze, clipuri video si alte informatii care vor putea fi accesate doar de grupul sau grupurile desemnate de acesta.

Facebook a fost criticata pentru functiile complexe si confuze de intimitate si securitate a datelor, dar a introdus anul trecut o functie care permite utilizatorilor sa imparta prietenii in grupuri mai restranse.

Google+ functioneaza incepand de marti in regim de testare, cu un numar redus de utilizatori, numai pe baza de invitatie. Google nu a anuntat cand va deschide reteaua publicului larg si a precizat ca, in prezent, serviciul nu are spatii si functii de advertising.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri