Asta cu atat mai mult cu cat in cateva zile vor fi alegeri locale, asa ca primarul Robert Negoita a fost prezent la o conferinta in care s-a discutat, alaturi de Ministrul Comunicatiilor, Marius Bostan, Ministrul Finantelor, Anca Dragu sau presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Dragos Doros, despre viitorul si prezentul sistemului Ghiseul.ro, prin care (parte) din romani isi pot plati, online, prin card, impozitele, amenzile si, din toamna, promit reprezentantii institutiilor de stat, taxele catre ANAF.

“Avand in vedere numarul mare de solicitari pentru plata taxelor online, ANAF a demarat procedurile si speram ca din toamna acest lucru sa fie posibil cel putin la nivelul persoanelor fizice”, a subliniat Anca Dragu.

ANAF va furniza in platforma Informatiile de plata la 24 de ore dupa deschiderea contului pe Ghiseul.ro, iar stingerea creantelor se va efectua in maxim cinci zile de la efectuarea platii.

In prezent, taxele si impozitele pot fi achitate in numerar la casieriile trezoreriilor, prin virament bancar (ordin de plata sau internet banking) si prin mandat postal.

Totodata, seful ANAF a subliniat ca in urmatoarele 1-3 luni, treptat, toate ghiseele fizice ale ANAF vor avea POS-uri, pentru ca cetatenii sa isi poata plati taxele si prin card, nu doar numerar, ca in tarile bananiere. „Totodata, vom investi constant in proceduri si servicii astfel incat ANAF sa atinga standarde mai mult decat rezonabile”, a spus Dragos Doros.

Citeste si:

Ministrul Comunicatiilor a fost extrem de prezent in conferinta si, totodata, acid. „Mergeam intr-o zi prin Hala Traian si, o vanzatoare de patrunjel, permitea plata prin POS! Si atunci, normal, te intrebi: cum e posibil ca o vanzatoare din piata sa poata face acest lucru si o instutitue precum ANAF sa nu reuseasca?! Nu vreau sa dau vina pe guvernele anterioare, insa acestea au lasat in urma o mostenire nu tocmai de invidiat – guvernul nostru, tehnocrat, are o multime de maruntisuri de pus la punct, lucruri care ar fi trebuit sa fie realizate cu ani buni in urma! Da, nu prea le comunicam, insa, fara a ne bate cu pumnii in piept, facem ce trebuia deja facut”, spune el.

Totodata, sistemul Ghiseul.ro va permite in viitorul apropiat ca cetatenii romani din strainatate, care trebuie sa plateasca taxe in Romania, sa o poata face online, si prin carduri bancare internationale. „Pana acum, trebuiau sa trimita bani in tara, sa plateasca comisioane prin Western Union de exemplu, apoi rudele sa ia banii cash si sa se duca in comune si sa plateasca, fizic. Curand insa, acest lucru se va rezolva”, promit oficialii prezenti la conferinta.

Cateva statistici

In prezent, pe Ghiseul.ro sunt inscrisi 117.000 de utilizatori activi unici, dintr-un total de 150.000 de conturi realizate. Serviciul este disponibil pentru plata online a taxelor si impozitelor unui procent mai mare de 80% din populatia urbana si bancarizata a Romaniei. Oficialii Ghiseul.ro estimeaza ca, in 2016, vor mai fi generate inca 63.000 de noi conturi. In perioada ianuarie – aprilie 2016, s-au inregistrat aproape 76.000 de plati, mai multe decat numarul total de plati inregistrat pe tot parcursul anului 2015. Valoarea tranzactionata prin intermediul sistemului, din 2011 pana in aprilie 2016 a depasit 70 de milioane de lei.

Numarul institutiilor de stat inrolate in sistem este de 248.

„Sunt, din pacate, unele institutii, primarii, care s-au inrolat doar formal, insa nu fac nimic pentru a promova in randul cetatenilor sistemul, a conlucra cu autoritatile”, spune Bostan. „Sunt orase mari – Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov. Ce este drept, pentru a fi corecti 100%, acestea au deja sisteme proprii de plati online si, poate, privesc ca un fel de concurenta. Nu am vrut sa vorbim despre nereusitele din diferite orase ale tarii, acum, inainte de alegeri, intrucat suntem un guvern apolitic. Insa dupa 6-7 iunie, o vom face, vom comunica mult mai mult”, promite ministrul Bostan.

In a doua parte a conferintei, podiumul a fost luat de primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti, Robert Negoita care, in prezent, este cercetat penal pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv evaziune fiscala cu un prejudiciu calculat la peste 77 de milioane de lei. Totodata, ironic, Negoita are datorii imense la stat. Cu toate acestea, a tinut sa sublinieze cum, din conducerea sectorului, promoveaza si sustine proiectele tehnologice.

DNA: Robert Negoita este urmarit penal pentru evaziune fiscala

DNA: Robert Negoita este urmarit penal pentru evaziune fiscala