ARMS este o solutie integrata de management al retelei de distributie care le permite producatorilor sa pastreze un control mai bun si o viziune mereu corecta atat asupra intregii retele, cat si la nivelul fiecarui partener in parte.

Aceasta permite plasarea comenzilor non-stop din orice locatie din lume si ofera multiple modalitati de plata online prin platforma de comert electronic Avangate, dedicata industriei software.

„In dezvoltarea solutiei ARMS ne-am bazat pe trei nevoi fundamentale ale producatorului de software: nevoia de control asupra afacerii, mai ales atunci cand aceasta ia amploare, nevoia de a gestiona usor, in timp real, o retea larga de distributie, in special cand solutiile software sunt vandute la nivel international si importanta facilitatilor pe care un producator ar trebui sa le acorde distribuitorilor pentru ca acestia sa vanda mai mult”, explica Laurentiu Ghenciu, directorul de Vanzari GECAD ePayment.

Citeste si:

Modulul de raportare asigura acces rapid la toate informatiile legate de vanzarile, platile sau comenzile unui distribuitor, inclusiv facturi neplatite sau depasirea limitei de credit, precum si la prevederile legale asociate fiecarui contract in parte. Astfel, un manager poate obtine imediat rapoarte complete si complexe, in functie de responsabilii de cont, produse si categorii de produse, perioade de timp, locatie, utilizatori finali.

Solutia este utila indeosebi producatorilor cu un volum mare de comenzi, deoarece le permite sa le gestioneze si sa genereze facturi in mod automat ceea ce le asigura un management rapid al retelei de distributie. Printr-o interfata usor de utilizat, acestia pot stabili rapid limite de credit si baremuri de profit pentru fiecare distribuitor si pot autoriza acceptarea pe loc a comenzilor si generarea automata a codurilor de licenta.

Lansata in 2005, Avangate este o platforma integrata de comert electronic dedicata producatorilor de software si furnizorilor de continut digital si servicii online.