Companiile de media si divertisment Sony Corporation si Bertelsmann AG au anuntat ca Sony a fost de acord sa achizitioneze participatia de 50% pe care Bertelsmann o detine în cadrul Sony BMG. Astfel, compania se va numi Sony Music Entertainment Inc (SMEI) si va deveni subsidiara a Sony Corporation of America. Sony si Bertelsmann AG au lansat joint venture-ul Sony BMG in august 2004.
"Muzica a constituit o componenta vitala a culturii Sony pentru mai bine de 20 de ani. Aceasta achizitie ne va permite sa obtinem un nivel superior de integrare intre activele globale ale companiei si produsele, companiile si afiliatii Sony. Achizitia ne permite sa oferim utilizatorilor o experienta de divertisment completa", a declarat Sir Howard Stringer, Chairman of the Board si CEO al Sony Corporation.

In ultimii patru ani, Sony BMG a urmat un proces de restructurare prin care si-a optimizat operatiunile si a dezvoltat parteneriate digitale inovative.

"Dupa o deliberare atenta am luat decizia strategica de a vinde participatia noastra in joint-venture-ul Sony BMG, facand astfel un pas care, credem noi, va fi in folosul actionarilor ambelor companii", a declarat Harmut Ostrowski, Chairman of the Board şi CEO al Bertelsmann AG.

Aceasta miscare vine in acelasi timp cu strategia de dezvoltare a companiei Bertelsmann si va permite acesteia sa se concentreze mai mult pe centrele de dezvoltare deja existente.

"Sony a fost pentru noi un partener excelent si reprezinta compania perfecta pentru a duce Sony BMG un pas mai departe si pentru a se asigura ca isi realizeaza intregul potential si valoare. Suntem nerabdatori sa urmarim viitorul captivant al Sony Music Entertainment sub conducerea Sony", a adăugat Harmut Ostrowski.

Dupa definitivarea tranzactiei, SMEI va cuprinde marci muzicale premium precum Arista Records, Columbia Records, Epic Records, J Records, Jive Records, RCA Records si Zomba.

Ca parte a contractului, cele doua companii au agreat sa continue sa partajeze facilitatile de productie si distributie ale subsidiarei Sony, Sony DADC, si ale subsidiarei Bertelsmann pentru servicii – Arvato Digital Serviceh GmbH, prin extinderea colaborarii cu Arvato cu pana la sase ani. In plus, Bertelsmann va prelua cateva din titlurile de catalog din portofoliul european al Sony BMG.

Finalizarea tranzactiei este conditionata de aprobarea de catre autoritatile de reglementare in domeniu.

Sony este producator de sisteme audio, video, de comunicatii si tehnologie a informatiei si a inregistrat vanzari consolidate anuale de 88 miliarde de dolari pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2008.

Bertelsmann este o companie internationala de media cu activitati in domeniul televiziunii (RTL Group), al editarii de carte (Random House) si de publicaţii (Gruner + Jahr), al muzicii (BMG) si al serviciilor media (Arvato), dar si al cluburilor media (Direct Group), in peste 50 de tari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri