Mai mult de jumatate din retailerii din Europa si Statele Unite ale Americii se asteapta la o crestere a bugetelor pe IT in timp ce 26% vizeaza o crestere, datorita proiectelor aflate in derulare, in ciuda crizei financiare, arata un sondaj global realizat de Aldata Solution si IBM.
Sondajul a fost realizat la sfarsitul anului 2008 de catre specialistii industriei de retail Martec International, pentru directorii IT din Statele Unite si Europa.

Sondajul indica faptul ca majoritatea retailerilor doresc sa profite de investitiile IT pentru a obtine un profit din bunurile pe care deja le detin, cum este cazul inventarului si spatiului de lucru. Investitiile in IT sunt planificate pentru sisteme care imbunatatesc managementul stocurilor si disponibilitatea acestora, maresc vanzarile prin noi metode si sporesc eficienta promovarii. De asemenea, studiul a dezvaluit faptul ca retailerii tind sa nu ia in considerare investitiile care nu sunt profitabile pe termen scurt, informeaza comunicatul remis de Aldata.

“Acest studiu a fost realizat la sfarsitul anului 2008, cand retailerii incepeau deja sa simta intreaga forta a recesiunii si acest lucru face ca rezultatele sa fie si mai incurajatoare. Este evident ca Directorii IT nu sunt influentati de criza in mare masura si ca investitiile IT nu sunt un lux, ci o metoda de reducere a costurilor si de imbunatatire a performantelor in afaceri pe o perioada scurta de timp. Acestea sunt concluziile noastre din ultima perioada. Nu se observa o tendinta de a schimba intreg sistemul, ci mai degraba o focusare pe solutii specifice fiecarui domeniu, precum reaprovizionarea automata, unde castigurile se pot face simtite in cateva luni si nu in cativa ani.”, a declarat Allan Davies, CMO Aldata.

La nivel global, sondajul a aratat ca 87% dintre retaileri au sau planifica sa achizitioneze aplicatii de reaprovizionare automata in urmatorii 3 ani. Rezultatele au fost concludente mai ales pentru zona EMEA, unde cifrele au atins valoarea de 97%, cei intervievati fiind deja in proces de implementare a upgradarilor sau planificandu-si noile sisteme.

30% dintre retaileri considera ca reaprovizionarea automata este cea mai importanta aplicatie pentru optimizarea reaprovizionarii si pentru managementului stocurilor, aceasta fiind urmata de previziunile de cerere (27%).

In ceea ce priveste aplicatiile pentru domeniul logistic si cel al distributiei, aplicatia numarul 1 a fost managementul en-gros in timp real, 84% din cei intervievati folosind deja aceste sisteme iar 11% avand in plan viitoare upgradari.

De asemenea, aplicatiile mobile sunt foarte importante, datele aratand din nou ca retailerii din SUA sunt mai avansati in ceea ce priveste aceste aplicatii decat cei din zona EMEA. “In timp ce in zona EMEA 62% din retailerii intervievati au implementat aplicatiile mobile iar 29% inca planifica sa upgradeze sau sa implementeze noile sisteme, in SUA 100% din retaileriii intervievati folosesc deja aceste aplicatii mobile in domeniul logistic si in cel al distributiei, 16% din ei planificand sa-si upgradeze aplicatiile in urmatorii trei ani”, informeaza comunicatul.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri