Xerox DMO urmareste oportunitatile de crestere in pietele emergente din intreaga lume, iar divizia DMO East, condusa de Harding, acopera Europa Centrala si de Est, Israel, Turcia, Rusia, Orientul Mijlociu, Africa si India. O pozitie similara a fost creata si pentru regiunea DMO West, care include America Latina si Caraibe.

"Pentru a asigura implementarea strategiei Xerox pe termen lung in pietele emergente, am creat un nou rol in conducerea operatiunilor din zona de est", a spus Jean-Noël Machon, presedinte Xerox DMO.

In noua pozitie, Harding va supraveghea activitatile desfasurate in DMO East, coordonand initiativele de marketing si vanzari, servicii globale si operatiuni de customer service pentru filialele Xerox si organizatiile partenere. In activitatea sa va fi sprijinit de Marius Persinaru, recent promovat in functia de vicepresedinte operatiuni DMO East, care va lucra de la sediul Xerox din Bucuresti.

Harding a trasat principalele coordonate si strategii spre care echipa se va orienta in perioada urmatoare: suportul pentru managementul operational local, dezvoltarea angajatilor-cheie, cu potential de crestere, imbunatatirea profitului, in general, a incasarilor si a cifrei de afaceri, precum si valorificarea potentialului de extindere Xerox pe piata.

Roy Harding s-a alaturat echipei Xerox din Marea Britanie in 1985. A ocupat un numar semnificativ de pozitii importante in cadrul companiei, inclusiv cele de general manager Xerox Orientul Mijlociu & Africa si marketing director al Xerox Orientul Mijlociu, India, Eurasia, Rusia si Africa. Anterior a lucrat ca business division director pentru Orientul Mijlociu si Africa si ca general manager pentru Concesionari in cadrul Xerox UK, unde a dezvoltat programul Premier Partner, dedicat concesionarilor din Europa. In luna ianuarie 2007 a fost numit vicepresedinte al Office Group pentru Xerox DMO, pozitie ocupata pana in luna mai a acestui an.

Citeste si Realizarile lui Persinaru la Xerox Romania si Moldova. Ce urmeaza?

Promovare la Xerox: Marius Persinaru devine director de operatiuni in regiune

Promovare la Xerox: Marius Persinaru devine director de operatiuni...