Masura de neimpozitare a veniturilor programatorilor, adoptata in 2001, este inca in vigoare si nu exista temeri ca va fi anulata, au declarat Varujan Pambuccian, deputat si membru in comisia IT&C din Parlamentul Romaniei, si Liviu Dan Dragan, presedintele Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii din Romania (ANIS).
“Cred ca masura adoptata acum 9 ani este una dintre putinele luate pentru cresterea economiei si este si singura masura reala anticriza. Ar trebui sa mai avem si alte masuri precum aceasta. Pentru fiecare leu necolectat, statul primeste inapoi intre 6 si 15 lei,iar media este undeva la 13 lei”, a declarat Varujan Pambuccian (foto).

In prezent, un programator aduce bugetului de stat 28.200 de euro pe an, iar in cazul in care veniturile sale ar fi fost impozitate cu 16% contributia la buget ar fi ajuns la 30.120 de euro anual.

Astfel veniturile bugetare din salariile celor 16.000 de softisti scutiti de impozit ar fi crescut de la 450 de milioane de euro la aproximativ 480 de milioane de euro, in cazul in care masura de neimpozitare a salariilor acestora ar fi fost adoptata, afirma Varujan Pambuccian.

In industria IT&C lucreaza circa 90.000 de angajati, dintre care 16.000 de programatori software sunt scutiti de impozitul pe venit. Salariul mediu net al unui programator este de aproximativ 1.000 de euro.

Masura de neimpozitare a veniturilor programatorilor a fost adoptata in 2001 pentru a opri exodul in strainatate al softistilor pentru salarii mai mari. In urma cu zece ani exista o diferenta foarte mara intre pretul cu care erau vandute in strainatate softurile realizate de romani si salariile acestora.

Florin Talpes, seful Softwin: Impozitarea salariilor din IT, o tentativa de omor
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri