Cele 17 tari din zona euro nu prea se potrivesc in aceeasi uniune monetara, fapt subliniat de problemele scoase la suprafata de criza datoriilor de stat.

Multe dintre aceste probleme reprezinta principalele defecte ale zonei euro semnalate de economisti, precum diferentele de ciclu economic, de limba si limbaj, de legislatie si competitivtate. Toate acestea pot face costurile si dezavantajele unei monede unice mai scumpe decat beneficiile.

Defectele insa nu trebuie sa fie fatale, iar criza a creat o urgenta pentru reforme care ar putea face uniunea monetara mai viabila.
Printre sugestiile economistilor se numara o noua legislatie privind cheltuielile guvernamentale, supravegherea unificata a sistemului bancar si un fond mai bogat pentru situatii de criza financiara, toate acestea necesitand insa sacrificii de autonomie din partea guvernelor tarilor membre UE.

"Daca Europa invata aceste lectii, atunci moneda euro va iesi mai puternica din criza", a declarat Barry Eichengreen, economist la University of California, Berkeley.

Uniunile monetare promit membrilor mai multa prosperitate, datorita simplificarii tranzactiilor, comertului si investitiilor internationale. Impartasirea aceleaiasi monede impune insa tarilor sa renunte la politicile monetare independente, ceea ce poate fi o problema daca o economie are nevoie de masuri de stimulare pentru crestere in timp ce o alta se supraincalzeste.
Inca din anii '60, economisti reputati, in frunte cu Robert Mundell, cunoscut ca "tatal euro", au incercat sa-si dea seama daca beneficiile unei monede unice sunt mai mari decat costurile.

A rezultat o teorite a "zonei monetare optime", care se reduce la cateva teste. Ciclurile economice ale tarilor care folosesc aceeasi moneda ar trebui sa fie aproximativ sincronizate. Angajatii ar trebui sa circule liber in interiorul zonei pentru a estompa dezechilibrele cererii de forta de munca. Salariile si preturile ar trebui sa fie flexibile, pentru ca diferentele de competitivitate sa poata fi corectate.

In cazul in care oricare dintre aceste trei criterii nu este indeplinit, tarile respective ar trebui sa poata compensa prin impartasirea resurselor fiscale, similar cu modul in care transferurile federale si reducerile temporare de taxe ajuta la stergerea disparitatilor economice dintre statele americane.

La lansarea zonei euro in anii '90, fondatorii au ignorat in mare masura aceasat teorie. Ei au sperat ca moneda euro va sincroniza economiile si au incercat sa impuna un control strict asupra politicilor fiscale ale guvernelor membre. Intr-o anumita masura, sperantele lor au fost justificate: corelarea cresterii intre Germania si alte economii din zona euro a crescut puternic de la adoptarea monedei euro.

Ultimul deceniu a expus insa deficientele zonei euro ca zona monetara optima.
Spre exemplu, ascensiunea Chinei ca mare producator global a impins economiile zonei euro in directii diferite. Germania, care furniza Chinei instrumentele automatizate de mare precizie necesare pentru productie, a trecut printr-un boom al exporturilor.

Citeste si:

In acelasi timp, tarile care s-au concentrat pe productie de tip low-cost, precum Spania si Portugalia, au dezvoltat deficite comerciale uriase, in mare parte pentru ca nu au putut reduce salariile suficient de rapid incat sa ramana competitive. In consecinta, au imprumutat masiv bani pentru a acoperi deficitul dintre consum si productie, fapt care contibuie la problemele actuale.

Absenta supravegherii bancare unificate la nivelul zonei euro a creat si o problema pe care teoreticienii ultimelor decenii nu au reusit sa o anticipeze. Regulile relaxate de credit au permis bancilor din Irlanda, Germania si alte tari sa acumuleze volume imense de active riscante, de la ipoteci la obligatini emise de guverne precum cel al Greciei. Costul salvarii acestor banci de la colaps in urma crizei financiare din 2008 s-a dovedit o povara aproape imposibil de suportat pentru finantele publice din Irlanda si a promovat problemele Greciei de la o criza locala la statutul de amenintare pentru intregul sistem.

Oficialii europeni au inceput deja sa implementeze reforme, precum o autoritate bancara europeana, controlul mai dur al finantelor guvernamentale, un fond "bogat" care poate acorda imprumuturi de urgenta catre tarile care au probleme financiare, si monitorizarea atenta a deficitelor comerciale si a competitivitatii.

Economistii considera insa ca se poate face mai mult. Tarile ar trebui sa aiba o siguranta financiara pentru momentele in care economiile locale se desincronizeaza de restul zonei euro, dupa modelul transferurilor federale din SUA.

O autoritate fiscala "mai centralizata", solutie sustinuta saptamana trecuta de presedintele Bancii Centrale Europene Jean-Claude Trichet, nu pare fezabila politic pe fondul reticentei contribuabililor germani de a interveni financiar in "bailout-ul" altor tari.

Eichengreen considera ca un prim pas pozitiv ar fi infiintarea unui fond de urgenta cu mult mai mare decat cel Mecanismul European de Stabilitate de 500 miliarde euro. O legislatie fiscala la nivelul intregii zone euro ar permite guvernelor sa cheltuiasca mai mult in vremuri tulburi, atata timp cat demonstreaza ca pot economisi in perioade de prosperitate, considera economistul Harvard University Jeffrey Frankel.

Totodata, creditatii si creditorii au nevoie de stimulente pentru un comportament ma iresponsabil. Reglementari unificate de limitare a creditarii bancare ar reprezenta un pas important catre acest obiectiv. Frankel sugereaza ca BCE sa inceteze sa mai accepte obligatiunile unei tari drept colateral daca deficitul bugetar sau datoria publica ale statului respectiv depasesc un anumit nivel. Un astfel de mecanism ar elimina influentele politice si ar impune guvernelor mai multa disciplina.