Potrivit saptamanalului, care citeaza o sursa apropiata Guvernului german, propunerea Guvernului britanic a fost bine primita de celelalte sase tari membre, si anume de Statele Unite, Germania, Japonia, Franta, Canada si Italia, scrie Mediafax.

Initial, Rusia trebuia sa fie tara gazda a G8 la Soci, unde s-au desfasurat si Jocurile Olimpice de Iarna.

Dar expulzarea sa din acest grup al celor mai industrializate tari este una din sanctiunile internationale avute in vedere daca ea persista in vointa de a incuraja separarea unor regiuni de Ucraina, asa cum este cazul Crimeii, care organizeaza duminica un referendum pe tema unei eventuale alipiri la Rusia.

Guvernul german a reactionat la aceste informatii subliniind intr-un comunicat ca, pentru moment, singura hotarare luata in calcul este de a suspenda reuniunile de pregatire a G8.

Potrivit Der Spiegel, Berlinul studiaza mai multe scenarii privind consultarile guvernamentale dintre cele doua tari ce urmeaza sa aiba loc in aprilie la Leipzig, in estul Germaniei.

Citeste si:

O anulare pur si simplu sau, in orice caz, o versiune "redusa" sunt cele doua scenarii preferate, a anuntat o sursa guvernamentala.

"In situatia actuala, orice alta atitudine nu ar avea sens", a adaugat aceeasi sursa.

Sambata, Moscova s-a opus prin dreptul de veto unei rezolutii occidentale care denunta referendumul de duminica din Crimeea, in timp ce China s-a abtinut, izoland si mai mult Rusia in acest dosar.

Referendumul din Crimeea este considerat ilegal de tarile occidentale, care au anuntat ca nu vor recunoaste rezultatul sau.