Potrivit CEO-ului Kingfisher, Ian Cheshire, “pe pietele mai dificile exista o oportunitate care ar putea conduce la consolidare”, a declarat acesta in cadrul unui interviu la Congresul Mondial in Retail, desfasurat zilele acestea la Paris, transmite Bloomberg. La inceputul acestui an Kingfisher si-a manifestat interesul de a achizitiona retailerul francez Mr. Bricolage, in schimbul a peste 200 de milioane de euro.

Mr. Bricolage, la un pas sa fie cumparat de Kingfisher: tranzactia dintre cele doua grupuri se afla pe masa autoritatilor de reglementare

Mr. Bricolage, la un pas sa fie cumparat de Kingfisher: tranzactia...

Ian Cheshire, CEO al Kingfisher in ultimii sapte ani, care se va retrage de la conducerea companiei in aceasta luna, a mai aratat ca evolutia pe piata europeana a fost mai scazuta decat estimarile initiale, explicatia tinand de consumatorii care inca resimt efectele crizei. Exceptie face aici Marea Britanie, care pentru Kingfisher s-a dovedit un succes neanticipat. “Ne uitam la doua piete extrem de diferite ca evolutii: piata din Marea Britanie isi revine, in general, in timp ce Franta si restul Europei inca se scalda in incertitudine”, a mai aratat CEO-ul Kingfisher.

Planurile Kingfisher in Romania: 50 de magazine Brico Depot in urmatorii ani

Kingfisher, unul dintre cei mai puternici retaileri specializati pe segmentul DIY (bricolaj) din Europa, a inaugurat in primavara acestui an primele doua unitati Brico Depot din Romania, compania mizand pe o strategie diferita fata de ceea ce retailerii de profil au oferit pana acum. Britanicii vor astfel sa ajunga la 50 de unitati pe plan local si nu exclud achizitia altor jucatori. Dupa anuntul preluarii operatiunilor Bricostore din urma cu un an de zile, Kingfisher a demarat un proces de remodelare al magazinelor din Orhideea si Pantelimon, situate in Capitala, planul grupului fiind de a moderniza toate cele 13 unitati ramase in cel mult doi ani de zile.

Chiar daca oficialii Brico Depot nu au precizat la ce valoare s-a ridicat modernizarea celor doua spatii comerciale, acestia isi propun ca pana in 2016 sa finalizeze procesul de rebranding al tuturor celor 15 unitati de la nivelul intregii tari.

Citeste si:

Pe o piata pe care va rivaliza cu liderul local Dedeman si cu grupul Praktiker, preluat de catre omul de afaceri turc Omer Susli, Brico Depot vrea sa ajunga la 50 de unitati in urmatorii ani la nivel local, in conditiile in care momentan Kingfisher are in Romania numai 15 unitati, care la nivelul anului fiscal 2012 inregistrau vanzari totale de 140 de milioane de euro, in conditiile in care Dedeman, cu circa 30 de unitati avea in anul 2012 un rulaj de peste 450 de milioane de euro. “Piata ne arata ca putem ajunge la 50 de depozite in Romania, in urmatorii ani. Nu avem restrictii: putem prelua alte firme, face achizitii, practic orice este posibil, insa nu stim care va fi ritmul si nici durata pe care se va putea intinde acest proces. Ne dorim sa ne miscam mai repede si vrem de devenim lideri de piata”, a declarat Patrick Papot, directorul general Brico Depot in Romania, la inaugurarea primelor magazine in Romania.

Bricostore Militari, cel de-al treilea magazin care va purta sigla Brico Depot

Bricostore Militari, noul magazin care a intrat pe lista modernizarilor, este cea de-a treia unitate pe care britanicii de la Kingfisher o vor adapta noului format de magazine Brico Depot, dupa cele doua inaugurari din primavara acestui an ale centrelor Brico Depot Orhideea si Brico Depot Pantelimon. Conform datelor companiei, Brico Depot Militari urmeaza sa fie deschis la jumatatea lunii octombrie sau inceputul lunii noiembrie, dar exista sanse ca deschiderea sa fie intarziata. Magazinul Bricostore Militari, situat in vecinatatea centrului comercial Carrefour Militari si la o distanta relativ scurta de magazinul concurent Hornbach din Militari, a fost deja inchis pentru rebranding de catre oficialii Kingfisher timp de circa doua-trei luni.

Kingfisher deschide al treilea magazin sub sigla Brico Depot

Kingfisher deschide al treilea magazin sub sigla Brico Depot

Piata locala de bricolaj a trecut in ultimii doi ani printr-un amplu proces de consolidare, nume cu greutate din piata facand schimbari radicale in ceea ce priveste business-ul. Estimata la o valoare de 2 - 3 miliarde de euro, piata locala de bricolaj este dominata de catre retailerii autohtoni Dedeman, Ambient sau Arabesque, fiind locul in care grupurile straine precum Kingfisher, Leroy Merlin sau Hornbach vin tare din urma.