Chile a devenit prima tara din America de Sud care cultiva marijuana in scopuri terapeutice, primele seminte fiind plantate pentru germinare, inainte de a fi mutate pe un teren aflat in proprietatea unui oras situat la sud de capitala chiliana, Santiago de Chile, transmite AFP, citat de Mediafax.

"Aceasta este prima cultura medicinala (de canabis, n.r.) autorizata in America Latina", a declarat, in timpul ceremoniei de lansare a proiectului, Ana Maria Gazmuri, presedinte al Fundatiei Daya, care promite utilizarea terapeutica a marijuanei.

"Este un moment istoric pentru alinarea celor aflati in suferinta", a mai spus Gazmuri.

Plantele cele mai puternice vor fi plantate pe un teren ce apartine localitatii La Florida, situata la sud de Santiago de Chile. Terenul nu a fost identificat exact si masuri de siguranta dure, precum imprejmuirea acestuia cu un gard electric si unul de sarma ghimpata, au fost luate pentru protejarea culturii.

Primele plante vor fi recoltate, pentru utilizare, in luna aprilie, iar, o luna mai tarziu, se va distribui gratuit uleiul de canabis extras pentru 200 de pacienti bolnavi de cancer, selectionati pentru program. Pacientii sunt parte a unui studiu clinic care investigheaza rezultatele terapeutice ale acestui tratament.

Primaria din La Florida a obtinut, pe 8 septembrie, autorizatia, din partea statului chilian, de a cultiva 425 de plante in scop exclusiv medicinal. Autorizatia a creat polemica in Chile, tara in care marijuana este considerata un drog si interzisa prin lege.

O alta autorizatie similara, acordata in 2011 de serviciile de agricultura unei companii private, a fost revocata de Institutul de sanatate publica din Chile (ISP).

Guvernul presedintei socialiste Michelle Bachelet s-a angajat sa incadreze, din punct de vedere legal, marijuana in categoria drogurilor usoare, ceea ce ar reduce pedepsele pentru traficul cu aceasta substanta si ar facilita utilizarea sa in scopuri terapeutice, in timp ce Parlamentul are in vedere discutarea unui proiect de lege prin care se dezincrimineaza cultivarea marijuanei pentru uz personal.

In conditiile in care aceasta regiune de pe glob este considerata una dintre principalele surse de cocaina, statul Uruguay s-a remarcat, in decembrie 2013, ca fiind prima tara din lume care a legalizat vanzarea de marijuana sub controlul statului, dar legea nu a fost inca pusa in aplicare.

In Columbia, Parlamentul dezbate in prezent un proiect de lege care sa permita, ca si in Chile, utilizarea marijuanei in scopuri medicinale, initiativa sustinuta de presedintele columbian de centru-dreapta Juan Manuel Santos.

Sursa foto: FOTO: Marijuana, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri