Cotatiile futures ale petrolului au depasit nivelul de 49 de dolari pe baril, aceasta fiind cea mai mare valoare din ultimele sapte saptamani, relateaza BBC.

Evolutia pretului titeiului a fost generata de racirea vremii in Statele Unite, ce va duce la cresterea cererii de combustibil pentru incalzire. La bursa londoneza, cotatia titeiului Brent a crescut cu 71 de centi, pana la 45,74 dolari pe baril, in timp ce in Statele Unite pretul a crescut cu 77 de centi, pana la 49,15 dolari pe baril. La sfarsitul acestei luni, Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC) se va reuni pentru a discuta o eventuala reducere a cotelor de productie. De la inceputul acestui an, cartelul a redus productia cu un milion de barili de petrol pe zi.

Cu toate acestea, eventualitatea unei noi reduceri devine putin probabila in conditiile in care, in ultimele doua saptamani, pretul titeiului a castigat sapte dolari pe baril.