Noul contact dintre succesorul lui Robert Zoellick si Peter Mandelson a avut loc la sfarsitul unei sedinte ministeriale a OCDE, in capitala franceza, informeaza France Presse. Intr-un interviu acordat unui jurnal american, M. Portman a declarat ca spera la o relansare a dosarului Airbus-Boeing. ''Sper si cred ca o reluare a discutiilor poate duce la o inaintare a acestor dosare. Pozitia Statelor Unite este clara.
Dorim o incetare a subventiilor si preferam negocierea unei solutii'', a spus el. Pana in prezent, americanii si europenii nu au reusit sa se inteleaga asupra unui acord ce dateaza din 1992 in privinta ajutoarelor pe care le aloca spre cei doi mari constructori de avioane, Boeing si Airbus. Este vorba, pe de o parte, de ajutoare indirecte sub forma programelor de aparare, iar pe de alta parte de ajutoare directe, sub forma unor avansuri rambursabile pentru finantarea dezvoltarii de noi avioane. Printre altele, americanii au atras de aceasta data atentia ca, in cazul unor noi ajutoare acordate Airbus-ului, vor sesiza OMC.
Ori Airbus are foarte mare nevoie in prezent de aceste fonduri, pentru a investi in proiectul de avion mediu A350, destinat sa-l concureze pe 787 ''Dreamliner''al Boeing-ului.
Cealalta mare tema de discutie care va fi sustinuta saptamana aceasta va lua in considerare procesul de liberalizare a schimburilor in cadrul OMC, numit si ciclul Doha. Tratativele care au loc, in prezent, la OMC, se refera la o problema tehnica, dar cruciala, respectiv problema conversiei in procentaje a tuturor taxelor vamale aplicate produselor agricole. Aceste taxe sunt exprimate de obicei in dolari sau euro pe tona, insa ele vor trebui transformate in procentaje, pentru a se putea calcula evolutia lor relativa. De asemenea, se insista in cadrul acestor discutii asupra reducerii taxelor vamale cele mai ridicate la produsele agricole.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: