Ministrul algerian al Petrolului, Chakib Khelil, a avertizat ca, desi OPEC produce petrolla capacitate maxima, s-ar putea sa nu acopere cererea mare din trimestrul al IV-lea, in cazul in care nu vor fi acumulate stocuri suficiente pana atunci, relateaza Mediafax.
Khelil a spus ca nu este preocupat de situatia actuala de pe piata petrolului, ci mai degraba de trimestrul al IV-lea, cand in mod traditional are loc o crestere accentuata a cererii din cauza sezonului rece.

"In cazul in care productia este aproape de capacitatea maxima si totusi nu dispunem de suficiente stocuri, nu vom reusi sa satisfacem cererea din trimestrul al IV-lea", a avertizat oficialul algerian. Khelil a spus ca vor trebui marite stocurile de petrol in trimestrul al III-lea, iar productia din ultimul trimestru sa fie mentinuta la un nivel ridicat.

Titeiul brut de referinta pe piata americana a fostat cotat, vineri, la 50,96 de dolari pe baril, cu 13 centi peste inchiderea precedenta, dupa un varf de 52 de dolari pe baril atins in cursul tranzactiilor. Pretul titeiului Brent al Bursei londoneze a scazut cu 36 de centi, la 50,77 de dolari pe baril.

Preturile petrolului au fost in continua crestere, de la inceputul anului, in urma temerilor ca OPEC si alte state producatoare nu vor reusi sa acopere cererea crescuta, in a doua jumatate a anului.

Ar fi de mentionat ca statele producatoare de petrol din cadrul OPEC pompeaza, in prezent, circa 40% din petrolul comercializat la nivel mondial. Cresterea economica globala si cererea mare de petrol, in special in Statele Unite si China, vor face ca preturile sa ramana ridicate. Potrivit ultimelor date oficiale americane, stocurile de petrol ale Statelor Unite au crescut saptamana trecuta la cel mai ridicat nivel din ultimii sase ani, la 327 de milioane de barili.

Principala problema subliniata de oficialul algerian o reprezinta, dupa cum o aratau si studii anterioare realizate de catre economistii americani, insuficienta de rafinarii, la nivel mondial, care sa proceseze petrolul.

Pe de alta parte, Irakul a anuntat, prin intermediul noului ministru al Petrolului, Bahr al-Uloum, cresterea productiei de petrol la 1,75 de milioane de barili pe zi. Acest lucru va fi posibil, declara autoritatile de la Bagdad, prin repunerea in functiune a unei conducte care traverseaza nordul tarii, catre Turcia.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri