Bursa italiana si-a dat acordul pentru relistarea actiunilor companiei Parmalat, masura considerata esentiala pentru redresarea grupului alimentar care a intrat in faliment in 2003, in urma unui scandal legat de raportari contabile incorecte, transmite Mediafax.

Acordul survine la mai putin de doua saptamani dupa ce Parmalat si-a revizuit prospectul de relistare, in care a fost inclusa si aprobarea data de auditori pentru datele contabile pe 2004, si creeaza conditiile ca grupul sa revina pana in vara pe piata bursiera.

O data ce va fi obtinut acceptul asupra prospectului, Parmalat poate solicita creditorilor sa aprobe listarea, precum si un schimb datorii contra actiuni. Schimbul este considerat un element-cheie pentru continuarea activitatii grupului alimentar, stergerea unor datorii in valoare de 12 miliarde de dolari si rambursarea a cel putin o parte din banii datorati fostilor creditori.