"Sunt uluit atunci cand cunosc asociatii chinezi ai unor grupuri frantuzesti sau europene industriale", a spus Sarkozy, in cadrul salonului aeronautic de la Paris. "Ma intreb cum s-au cunoscut. Trebuie sa fi fost dragoste la prima vedere. Ar trebui sa discutam despre transferurile tehnologice si cum au loc", a adaugat Sarkozy.

Acesta a subliniat faptul ca Europa trebuie sa se foloseasca de euro pentru a-si apara mai eficient interesele de afaceri. Sarkozy l-a intrebat, recent, pe presedintele Chinei, daca statul chinez planuieste sa reevalueze yuanul. "Acesta a fost politicos si mi-a zambit", a spus oficialul francez.

Presedintele francez a mai spus ca micile afaceri europene ar trebui sa beneficieze de aceleasi scutiri de care se bucura cele din Statele Unite, pe fondul reglementarilor Organizatiei Mondiale a Comertului pentru contractele publice. "Europa si Franta nu mai au nicio lectie de primit in ceea ce priveste liberalismul", a spus Sarkozy. "Lucrurile trebuie sa fie clare, naivitatea s-a terminat, este momentul pentru reciprocitate", a completat oficialul francez.