Bombardier Transportation a incheiat un contract de 66 milioane euro pentru livrarea de echipamente de semnalizari feroviare in China cu o corporatie de sisteme integrate, China Railway Signalling and Communications Corp (CRSC).
Contractul consta in livrarea, instalarea, testarea si punerea in functiune a sistemelor de semnalizare imbarcate si din cale ale Bombardier catre CRSC si clientul acestei companii, Ministerul Chinez al Cailor Ferate (MOR).

Bombardier furnizeaza semnalizari Interflo 450 ERTMS nivel doi pentru calea ferata ce constau in 120 de sisteme de imbarcare pentru 60 de garnituri de tren de foarte mare viteza si noua centre bloc radio Bombardier- EBI - Com pentru linie si statiile de cale ferata. De asemenea, va asigura suport de semnalizare pe specificatiile de interfete si interoperabilitate.

Noul sistem de semnalizari pentru China va gestiona traficul de foarte mare viteza, de pana la 300 km/h pe aproximativ 1.000 de kilometri de cale ferata intre orasele Wuhan si Guangzhou. Sistemul este planificat sa intre in exploatare comerciala in ianuarie 2010, bazat pe un contract de 15 ani de cooperare intre CRSC si Bombardier.

Bombardier Transportation a livrat echipamente imbarcate de nivel doi in Elvetia, Olanda, Belgia, Spania si Suedia. Echipamentul sau pentru calea ferata Interflo 450 ERTMS de nivel doi se afla in prezent in perioada de teste si este livrat in Suedia (Botniabanan) si in Olanda (Amsterdam-Utrecht).
Sistemul European de Management al Traficului Feroviar va permite trenurilor sa traverseze granitele internationale in siguranta fara a se schimba locomotiva sau mecanicul. La baza tehnologiei ERTMS se afla Sistemul European de Control al Trenurilor (ETCS). Solutiile ERTMS folosesc echipament ETCS imbarcat si in cale pentru a gestiona traficul feroviar mai eficient.

In Romania, Bombardier Transportation Suedia a incheiat un contract pentru 26 de garnituri. Contractul de achizitie are o valoare de 110,4 milioane de euro, cu finantare de la Banca Europeana de Investitii si Guvernul Romaniei. Achizitionarea trenurilor a fost inclusa in programul strategic de dezvoltare a societatii Metrorex, care vizeaza cresterea calitatii serviciilor de transport cu metroul in conditii de siguranta si confort.

Sediul global al Bombardier Transportation se afla in Berlin, iar compania desfasoara activitati in peste 60 de tari. Compania a livrat un numar total de peste 100.000 de vehicule in toata lumea. Producatorul ofera solutii de transport care incep de la aeronave regionale si avioane de afaceri pana la echipamente pentru transportul feroviar, sisteme si servicii.

Bombardier Inc. este o corporatie globala cu sediul in Canada. Cifra sa de afaceri pentru anul fiscal finalizat la 31 ianuarie 2007 a fost de 14,8 miliarde dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri