Reprezentanti ai Trezoreriei Statelor Unite au organizat negocieri intre principalele banci din lume, potrivit unor surse avizate, citate de Reuters.

Institutiile financiare sunt din ce in mai preocupate de faptul ca un anumit tip de fond de investitii legat de banci ar duce la pierderea a miliarde de dolari proveniti din imprumuturi pe pietele financiare.

O vanzare rapida a activelor ar putea creste costurile imprumuturilor la nivel mondial, declansa pierderi mari investitorilor forta bancile sa subscrie anumite actiuni in bilanturile contabile. Asemenea vanzari ar putea sa aduca mari pierderi pentru banci si ar putea, in cazul cel mai putin favorabil, sa impinga SUA sau Europa spre o recesiune economica.

Acest fond este ultimul reactie la criza creditelor, dupa mai mult de trei ani in care creditarea a fost usor de obtinut, ceea ce a dus la o crestere masiva a imprumuturilor ipotecare in Statele Unite. "Bancile au luat decizii nu tocmai intelepte, iar acum incerca sa iasa cu orice pret din impas", a declarat directorul executiv al Dalton Investments din Los Angeles, Steve Persky, ce administreaza 1,2 miliarde de dolari.
Citigroup, JPMorgan Chase & Co. si Bank of America Corp. sunt implicate in negocieri, potrivit unor surse avizate. Cele trei banci au refuzat sa faca orice comentariu. Trezoreria SUA este implicata de asemenea in negocieri, fara insa a se pune problema utilizarii unor fonduri publice.

Autoritatea Serviciilor Financiare, mecanismul de reglare a pietei monetare din Marea Britanie, a sugerat bancilor din Anglia sa ia in considerare o eventuala participare la strangerea fondului, a scris sambata Wall Street Journal, citand o sursa familiara cu situatia.

Citeste si:

Detalii privind fondul pe care bancile se pregatesc sa il stranga, inclusiv marimea sa, sunt inca dezbatute si se pot schimba pe viitor, odata ce alte banci sau investitori vor dori sa se implice, au declarat sursele mentionate.

Ideea crearii unui fond a fost pentru prima oara adusa in discutie in cadrul unei reuniuni din cadrul Trezoreriei Statelor Unite care a avut loc la jumatatea lunii septembrie la Washington, conform unor surse ce au luat parte la intrunire. Reuniunea a fost condusa de secretarul de stat pe probleme financiare, Robert Steel, si de secretarul pe piete financiare, Anthony Ryan.

Discutiile initiate de autoritatile americane sunt similare cu cele conduse de Federal Reserve Bank din New York in 1998, ce aveau ca scop scoaterea din impas financiar a "coalitiei speculantilor" la bursa, Long-Term Capital Management.

Banci precum Citigroup, Merrill Lynch & Co si UBS au anuntat in ultimele saptamani reduceri de active de miliarde de dolari si se straduiesc sa scape de imprumuturi de alte miliarde de dolari, care au finantat achizitii la nivel global.

"Tocmai iesim din cea mai mare criza a imprumuturilor bancare din istoria Statelor Unite. Ii vom simti impactul o lunga perioada de timp de acum inainte", a declarat luna aceasta presedintele al Research Affiliates LLC din Pasadena (California), Robert Arnott.