Profitul net a crescut la 2,027 miliarde euro (2,97 miliarde dolari), ajutat de castigurile subsidiarelor BNP Paribas din strainatate si ale diviziilor de administrare a activelor.

Cu toate acestea mediul de afaceri ramane nesigur, insa banca a anuntat ca este in continuare in pozitia de a depasi cele mai grave efecte ale pierderilor din sectorul pietei creditelor.

"Intr-un mediu de afaceri care ramane nesigur, BNP Paribas isi mentine strategia bazata pe un portofoliu echilibrat de afaceri bine pozitionate", a declarat directorul executiv al bancii, Baudouin Prot. "Criza din pietele financiare continua", le-a mai spus el reporterilor.

Cei 19 analisti chestionati de Reuters au estimat, in medie, un profit net de 1,892 miliarde euro.

Citeste si:

Multe banci importante din lume au raportat pierderi legate de sectorul creditelor ipotecare cu grad mare de risc din Statele Unite. Dintre acestea fac parte bancile UBS si Merrill Lynch.

Banca franceza rivala a Societe Generale a anuntat, miercuri, o scadere a profitului net cu 11,5%, in cel de-al treilea trimestru.

"Ramanem increzatori in capacitatea BNP Paribas de a avea rezultate bune in anul 2007, in ciuda mediului din piata", arata un raport al CM-CIC Securities.

Profiturile BNP Paribas au fost sustinute de vanzarea din septembrie a pachetului de 6,5% pe care banca il detinea la compania franceza Bouygues Telecom, ce i-a adus o crestere a capitalului de peste 200 milioane euro.